Mihai Onilă, primele declarații după ce a ajuns la spital din cauza pancreatitei: „Am trecut dintr-o lume în alta”

Mihai Onilă, primele declarații după ce a ajuns la spital din cauza pancreatitei: „Am trecut dintr-o lume în alta”
Mihai Onilă a fost externat! Primele declarații ale fostului membru al trupei Axxa: „Am trecut dintr-o lume în alta”

Mihai Onilă a reușit să lase în urmă una dintre cele mai grele încercări din viața sa. După zile cumplite petrecute în spital, o operație dificilă și momente în care apropiații s-au rugat neîncetat pentru el, fostul membru al trupei Axxa a fost externat. Vizibil slăbit, dar cu speranța că urmează o perioadă mai bună, artistul a făcut primele declarații.

Pancreatita acută severă l-a trimis de urgență pe masa de operație, iar zile întregi familia a trăit cu sufletul la gură. După ce a ieșit din spital, artistul a spus că privește tot ce i s-a întâmplat cu alți ochi și că experiența prin care a trecut l-a schimbat profund.

„Chiar dacă sunt încă slăbit, în acest timp din cauza acestei probleme am trecut dintr-o lume într-alta! Sunt împăcat cu tot ce s-a întâmplat și recunoscător! Pace și Lumină pentru toți cei care înțeleg sensul profund al acestor cuvinte!” declarat Mihai Onilă, chiar înainte de a pleca acasă pentru Click.

Mihai Onilă a ieșit din spital

Soția artistului a fost alături de el în fiecare clipă și a trăit cu teama că îl poate pierde. După zile de coșmar, femeia a putut, în sfârșit, să răsufle ușurată și a împărtășit vestea care i-a bucurat pe cei care le-au fost aproape. Ea a explicat că pericolul a trecut, însă recuperarea este abia la început. Artistul va avea nevoie de tratament și de un regim alimentar strict pentru ca organismul să își revină complet.

„A apărut soarele și pe strada noastră! Astăzi avem cea mai așteptată și binecuvântată veste: „Mihai este în afara oricărui pericol și se întoarce acasă!”. Ce a fost mai greu și mai critic a trecut cu bine. Din acest moment, urmează un tratament de lungă durată și un regim strict pentru vindecarea completă a pancreatitei acute.

Știm că drumul recuperării cere răbdare, dar cel mai important este că este acasă, este în viață și este bine! Mihai este un om incredibil de puternic, un adevărat luptător, și va trece cu brio peste această perioadă de refacere”, a transmis Laura Onilă.

Mai multe persoane i-ar fi dorit moartea

După ce a văzut că soțul ei a trecut peste cea mai critică perioadă, Laura Onilă a ținut să le mulțumească tuturor celor care le-au fost alături în aceste zile dramatice. Ea a spus că au fost și persoane care i-au dorit moartea fostului membru al trupei Axxa.

„Vrem să mulțumim din tot sufletul cadrelor medicale pentru dăruire, precum și tuturor celor care ne-au fost alături cu un gând bun și mesaje pline de susținere. Energia voastră ne-a dat o putere uriașă!În egală măsură, această încercare ne-a fost o lecție de viață profundă. Mulțumim și celor care nu au fost alături de noi în aceste momente grele, dar și celor care, din păcate, i-au dorit răul sau chiar moartea lui Mihai.

Prin voi am înțeles încă o dată că nu toți oamenii au suflet, unii poartă o piatră în loc de inimă. Dar viața le așază pe toate cu înțelepciune, iar nouă ne rămâne doar să învățăm din aceste lecții și să mergem mai departe cu lumină. Iubirea, adevărul și credința în puterea proprie înving întotdeauna! Vă mulțumim celor buni și vă îmbrățișăm cu inima!”, a spus Laura Onilă.

VEZI ȘI: Mihai Onilă, de urgență la spital! Artistul a ajuns direct pe masa de operație

Mihai Onilă este în doliu, la 10 ani de când i-a murit fiica: „Dragobetele a hotărât să-l ducă în lumea Spiritelor”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli