Acasă » Showbiz » Showbiz internațional » Olivia Attwood și Pete Wicks formează un cuplu! Vedeta TV susține că iubitul ei este o „persoană rară”

Olivia Attwood și Pete Wicks formează un cuplu! Vedeta TV susține că iubitul ei este o „persoană rară”

De: Simona Vlad 07/08/2026 | 08:10
Olivia Attwood și Pete Wicks formează un cuplu! Vedeta TV susține că iubitul ei este o „persoană rară”

Olivia Attwood trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Fosta concurentă de la Love Island a vorbit despre relația cu Pete Wicks, după ce și-au oficializat povestea de dragoste în această vară. Vedeta spune că actualul partener este diferit de toți bărbații pe care i-a cunoscut până acum și îl descrie drept „un om rar”. Cei doi au confirmat relația în luna iulie, prin mai multe fotografii romantice publicate din vacanța petrecută în Ibiza. Imaginile au pus capăt lunilor de speculații privind apropierea dintre ei.

Olivia Attwood și Pete Wicks formează un cuplu

Invitată într-un interviu acordat revistei Cosmopolitan, Olivia Attwood a mărturisit că relația cu Pete Wicks s-a legat firesc și că nu a simțit niciodată atât de multă liniște într-o poveste de iubire.

„Este cel mai simplu lucru pe care l-am făcut vreodată. Amândoi suntem într-o etapă a vieții în care ne dorim doar liniște și să ne bucurăm de prezent. Din punct de vedere al personalității, nu am întâlnit niciodată un bărbat heterosexual care să țină pasul cu mine la capitolul glume și replici. Pete este singurul care reușește asta. Bifăm multe dintre lucrurile importante într-o relație matură. Pete este un om foarte rar. Este extrem de inteligent din punct de vedere emoțional. Este cu adevărat remarcabil.”

Povestea de iubire a început după despărțirea de fostul soț

Olivia Attwood și Pete Wicks se cunosc de mai mulți ani și sunt colegi la emisiunea radio The Sunday Roast. De-a lungul timpului au fost prieteni apropiați, iar apropierea lor a devenit tot mai evidentă după despărțirea vedetei de fostul soț, fotbalistul Bradley Dack. Potrivit Oliviei, Pete și-a făcut cunoscute sentimentele imediat după ce a aflat că ea este din nou singură.

„De îndată ce a aflat că sunt singură, și-a exprimat sentimentele iar totul s-a întâmplat foarte repede. Prietenii noștri s-au săturat de noi. Suntem la un pas să fim dați afară din grup din cauza gesturilor de afecțiune. Parcă nici nu ne mai recunoaștem. Scoatem la iveală o altă latură unul din celălalt.”

Olivia Attwood, despre mariajul cu Bradley Dack

Prezentatoarea TV a vorbit și despre relația cu fostul soț, Bradley Dack, de care s-a despărțit după mai bine de un deceniu de relație. Vedeta spune că, în ciuda finalului dureros, nu regretă anii petrecuți împreună.

„Am avut o relație frumoasă. Când ne-am regăsit, ne-am vindecat unul pe celălalt în multe feluri și am creat amintiri fericite. Ce s-a întâmplat nu mi-a frânt inima. Eu mi-am frânt propria inimă atunci când am ales să plec, pentru că era mult mai ușor să rămân. Să iei decizia de a pune capăt relației și să nu te răzgândești este extrem de greu. A fost brutal.”

CITEȘTE ȘI:

Chris Brown a pledat vinovat într-un dosar în care e acuzat de agresiune. Ce pedeapsă riscă

Câștigătorii „Love Island” SUA vor să se mute împreună după marea victorie. Cum răspund acuzațiilor că și-au jucat iubirea pentru camere

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video