Autoritatea Vamală Română și ANAF au introdus un set nou de reguli care stabilesc modul în care persoanele fizice pot aduce în România produse accizabile cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene, atunci când acestea sunt destinate exclusiv consumului propriu.
Ordinul comun clarifică pentru prima dată ce înseamnă caracterul ocazional al acestor transporturi și oferă criterii unitare pentru a diferenția situațiile de uz personal de cele care pot ascunde activități economice sau ilicite.
Noua reglementare definește transportul ocazional ca fiind realizat strict în scop personal, fără caracter comercial, de către aceeași persoană, fără repetări frecvente care ar sugera o activitate economică. În plus, cantitățile admise trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de legislația fiscală, evaluate pe intervale de 40 de zile pentru produsele din tutun și pe un an pentru băuturile alcoolice.
Pentru tutun, o persoană fizică nu poate introduce în România, mai des decât o dată la 40 de zile, cantități care depășesc 800 de țigarete, 400 de țigări cu greutate de maximum 3 grame, 200 de țigări de foi, un kilogram de tutun de fumat, 250 de grame sau 800 de stickuri de produse din tutun pentru inhalare fără ardere, 250 de grame de tutun de mestecat sau 250 de grame de tutun pentru uz nazal. În cazul alcoolului, plafonul anual este de 10 litri de băuturi spirtoase, 20 de litri de produse intermediare, 90 de litri de vin (din care cel mult 60 de litri vin spumant) și 110 litri de bere.
Până la apariția acestui ordin, legislația nu prevedea intervale de timp pentru verificarea caracterului ocazional, ceea ce permitea introducerea repetată, chiar zilnică, a cantităților maxime admise. Ordinul 1613/03.08.2026 schimbă această abordare, iar depășirea limitelor stabilite pentru cele două intervale de referință atrage sancțiuni între 20.000 și 100.000 de lei, precum și confiscarea produselor.
Documentul urmărește aplicarea coerentă a regulilor fiscale și oferă autorităților un cadru clar pentru evaluarea transporturilor, în funcție de frecvență și cantități. Pentru a sprijini monitorizarea, Autoritatea Vamală Română introduce Registrul electronic de evidență a introducerilor ocazionale de produse accizabile, unde sunt consemnate verificările efectuate de personalul vamal și de inspectorii ANAF.
Datele sunt înregistrate pe baza unei fișe de constatare semnate de agentul constatator și de persoana verificată. Dacă aceasta refuză semnarea, situația este notată, fără a afecta validitatea înregistrării. Scopul este creșterea conformării fiscale și îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare, având în vedere impactul major al produselor accizabile asupra bugetului de stat.