Candidații care au revenit astăzi în sălile de examen pentru a doua încercare la bacalaureat s‑au confruntat cu subiecte din romanele lui Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și fragmente din memoriile actriței Maria Filotti.
Mulți dintre ei spun că au nevoie de diplomă, dar nu se bazează pe o notă mare la limba română.
Un candidat a explicat că a încercat să se pregătească în mai multe feluri:
„Am făcut și meditații, am și încercat să mă învăț singur acasă. Doamne ajută, ce să zic”, a spus Darius.
Altul a recunoscut că miza este minimă, dar importantă pentru el:
„Eu unul am nevoie de 5 pur și simplu, dar am nevoia de el ca de plasă de salvare”, a mărturisit Bogdan.
Pentru candidații de la profilul Real, cerința principală a fost redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte pe baza unui text semnat de Camil Petrescu sau Liviu Rebreanu.
Un elev a admis că nu a reușit să atingă limita cerută:
„Am scris 200 de cuvinte. Nu am știut chiar să scriu totul. Am scris cât să punctez”, a spus acesta.
La Uman, subiectele au vizat caracterizarea unui personaj din operele celor doi autori, completată de un text din memoriile Mariei Filotti.
Bogdan a explicat că a venit mai mult pentru a bifa prezența, recunoscând că nu stăpânește operele:
„Am venit doar ca să fie, dar la subiectul 3, Liviu Rebreanu nici nu mai știu ce-a scris, parcă Ion. La română au fost multe opere, cam greu să le înveți pe toate.”
La întrebarea despre Camil Petrescu, reacția lui a fost spontană:
„Bravo. Ce-a scris, băi, Camil Petrescu? Ce-a scris Camil Petrescu? Știu că a mai fost și prin liceu pe la noi.”
Un alt candidat a spus că nu a avut o pregătire excepțională, dar că subiectele i-au fost favorabile:
„Nu m-am pregătit extraordinar de wow. Eu zic că o să fie ok totul. La Română m-am axat destul de bine, mi-a picat ce am învățat.”
Elevii au intrat în săli cu emoții și cu speranța că această sesiune le va aduce rezultatele dorite. În total, peste 33.000 de candidați au revenit în sesiunea de toamnă, fie pentru că nu au promovat anterior, fie pentru că nu s-au prezentat în vară. Doi din trei provin din promoția curentă. Pentru a promova examenul, fiecare candidat trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă și o medie finală de cel puțin 6.
Un elev a explicat de ce consideră diploma necesară:
„Nu știi niciodată când îți trebuie bacul. Mai mult pentru asta am venit, pentru diplomă. Nu mi-a picat ceea ce am învățat anul trecut.”
Altul a subliniat utilitatea practică a examenului:
„M-ar ajuta puțin. Dacă vreau să deschid o firmă sau ceva, să am BAC-ul luat, că mă ajută parcursul. Sau dacă vreau să mă angajez undeva, să am diploma.”
Mâine urmează proba la matematică sau istorie, în funcție de profil, iar miercuri cea la alegere. Rezultatele vor fi afișate marțea viitoare.
CITEŞTE ŞI: BACALAUREAT 2026, sesiunea de toamnă| Ce subiecte au picat la proba de Limba și literatura română
A început Bacalaureatul 2026, sesiunea de toamnă. Calendarul complet al probelor