Un nou atac armat a zguduit Filipinele, la mai puțin de două luni după o altă tragedie produsă într-o școală din țară. Un elev de clasa a IX-a a deschis focul într-o unitate de învățământ din orașul Zamboanga, ucigând un alt elev, după care și-a luat viața. Atacul a fost transmis în direct pe rețelele sociale, iar autoritățile încearcă acum să afle cum a reușit adolescentul să intre în școală având asupra sa arme de foc.
Atacul a avut loc într-o școală afiliată Universității Ateneo de Zamboanga, o instituție catolică privată din orașul Zamboanga, în vestul insulei Mindanao, în sudul Filipinelor.
Primarul orașului, Khymer Adan Olaso, a declarat pentru postul de radio DZMM că atacatorul „a reușit să intre având asupra sa o armă de mare putere și un pistol de calibrul .45”.
Secretarul de interne Victor Remulla a confirmat că suspectul, elev în clasa a IX-a, a transmis atacul în direct pe rețelele sociale. Contul său de Facebook a fost ulterior dezactivat.
În imaginile care au circulat în presa locală, arma este îndreptată de-a lungul unui coridor, înainte ca atacatorul să tragă într-o sală de clasă. Elevii în uniforme sunt surprinși țipând și încercând să ajungă la ieșire.
Ministerul de Interne a precizat că anchetatorii încearcă să stabilească motivul din spatele atacului, să determine proprietarul și sursa armei folosite și să afle cum a fost aceasta introdusă în campusul școlii.
La câteva ore după atac, autoritățile vamale din Filipine au anunțat suspendarea preventivă a unui angajat despre care există informații că ar fi proprietarul armelor presupus folosite de elev.
Noel Bendijo, adjunct al șefului de cabinet al autorității vamale, a declarat că, potrivit informațiilor primite de la angajații instituției din Zamboanga, bărbatul ar fi tatăl adolescentului.
„Informația este că el era tatăl presupusului atacator. În ceea ce privește armele folosite efectiv și modul în care copilul a reușit să aibă acces la ele, toate acestea sunt încă investigate”, a declarat Bendijo.
Oficialul a precizat că autoritățile au discutat deja cu bărbatul.
„Înțelege situația, dar, desigur, și el este îndurerat, pentru că și-a pierdut copilul. Este un coșmar pentru orice părinte”, a adăugat acesta.
Președintele Filipinelor, Ferdinand „Bongbong” Marcos Jr., a reacționat după tragedie și a cerut autorităților să stabilească toate circumstanțele atacului și să identifice măsurile necesare pentru prevenirea unor incidente similare.
„Suntem alături în durere de familii și de întreaga comunitate școlară în urma unei tragedii care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Am cerut autorităților să desfășoare o investigație amănunțită asupra acestui incident și să stabilească ce trebuie făcut în plus pentru ca nicio altă familie, nicio altă școală și nicio altă comunitate să nu mai treacă prin aceeași durere”, a transmis președintele.
Tragedia de marți este al doilea atac armat mortal produs într-o școală din Filipine în mai puțin de două luni. În luna iunie, trei elevi au fost uciși și aproximativ 20 au fost răniți într-un atac produs la un liceu public din Tacloban City, după ce doi elevi au deschis focul în campus.
În urma acelui incident, guvernul filipinez a interzis jocul online GoreBox, după ce s-a constatat că cel puțin unul dintre presupușii atacatori îl juca în mod regulat. De asemenea, a fost reluată o anchetă a Senatului privind siguranța copiilor în mediul digital.
Departamentul Educației a avertizat însă luna trecută că este nevoie de mai mult sprijin pentru prevenirea unui posibil „fenomen de imitație”, după ce atacul din iunie a fost urmat de alte incidente violente, inclusiv amenințări cu bombă, atacuri cu arme albe și descoperirea unor arme de foc și muniții.
Problema violenței în rândul elevilor afectează și alte țări din Asia de Sud-Est. La începutul lunii august, un adolescent de 14 ani din Thailanda ar fi deschis focul asupra bunicilor săi, după care a atacat persoane din școala sa și, în cele din urmă, și-a luat viața. Nouă persoane au murit în acel atac, iar peste 30 au fost rănite.
Vlad și Ionuț au fost aduși acasă în sicrie albe. Sora lor urma să se căsătorească luna viitoare