Cheloo a dat cărțile pe față după primele zile petrecute în aventura „Asia Express – Drumul Mătăsii”! Artistul nu pare deloc cucerit de experiența care îi pune la încercare nervii, răbdarea și limitele. Cu stilul său direct și fără menajamente, concurentul a lăsat să se înțeleagă că realitatea din competiție este mult mai greu de digerat decât ar fi crezut.
Și asta nu este tot. Întrebat despre aventura care a început să-i testeze limitele, Cheloo a venit cu un răspuns care spune aproape totul despre starea sa de spirit. Fără discursuri lungi, fără să încerce să îndulcească situația. „Asia Express” nu este, în mod evident, genul de experiență în care concurenții au parte de confort, odihnă și condiții ca acasă. Pentru Cheloo, însă, primele impresii par să fie chiar mai intense.
Reporter: „Mai greu sau mai ușor decât te-ai așteptat?”
Cheloo: „Măi, nu-mi place.”
Nici următoarea întrebare nu a primit un răspuns tocmai convențional. Când a fost rugat să spună primul cuvânt care îi vine în minte atunci când aude „Asia Express”, artistul a fost mai direct ca oricând.
Reporter: „Primul cuvânt care îți vine în minte când spui Asia Express”.
Cheloo: „Băga-mi-aș”.

Pe traseu, lucrurile elementare pe care acasă le considerăm normale devin adevărate privilegii. Odihna și mâncarea sunt două dintre marile probleme cu care se confruntă concurenții, iar Cheloo pare să fi început deja să intre în ritmul competiției. Întrebat ce ar alege între mai multă odihnă și mai multă mâncare, artistul a răspuns:
„Nu știu, că încep să mă obișnuiesc”, a spus el.
În emisiunea Asia Express, artistul face echipă cu Mihai Ban, prietenul său și partenerul alături de care a trecut deja prin experiențe extrem de solicitante. Cei doi au participat împreună inclusiv la Raliul Dakar, astfel că presiunea, oboseala și situațiile-limită nu le sunt străine. Totuși, când a venit vorba despre descrierea echipei lor, rapperul nu a pierdut ocazia de a înțepa, în stilul său caracteristic:
„Eu și Ban… O alegere… Nu-l merit”, a spus artistul.
În ciuda tuturor frustrărilor, Cheloo susține că nu se gândește să abandoneze competiția. Artistul a spus că este extrem de încăpățânat și că nu suportă să piardă.
„Încăpățânarea cu care m-am construit în fiecare zi a vieții mele. Totul e frustrant, nu îmi place nimic, dar nu renunț”, a spus artistul.
În luna iunie, numele lui Cheloo s-a aflat în mijlocul unui scandal de proporții. Artistul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Voila, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpina pentru îngrijirea unei leziuni superficiale observate la nivelul gâtului. Liderul Trupei Paraziții s-a întors pe scenă după aproape două săptămâni petrecute la Psihiatrie, dar vizibil schimbat și slăbit. Încă nu se știe ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise. Cert este că fanii așteaptă cu nerăbdare să-l vadă la Asia Express, care a fost filmată înainte de acest incident cutremurător.