Româncă, cucerită de o stațiune din Halkidiki. Prețul unei mese i-a surprins pe turiști

Româncă, cucerită de o stațiune din Halkidiki. Prețul unei mese i-a surprins pe turiști
Halkidiki / Sursa foto: Pexels

O vacanță în Grecia i-a oferit unei românce ocazia să descopere o destinație din Halkidiki aflată departe de aglomerația stațiunilor preferate de turiștii din România. Aflată pentru câteva zile în Nea Plagia, aceasta a rămas impresionată de atmosfera locului. Ea a mărturisit că experiența a fost peste așteptări și că ar reveni cu drag în această zonă.

Turista a mărturisit că, înainte de plecare, a încercat să afle mai multe aspecte legate de această desitinație. Însă, nu a reușit să găsească prea multe răspunsuri. Acesta a fost principalul motiv pentru care a ales să împărtășească experiența cu internauții.

Planul inițial al româncei a fost să găsească un loc de cazare în care să poată merge cu patrupedul său. Ulterior, problema transportului și a găzduirii animalului a fost rezolvată printr-o alternativă. Însă femeia nu a mai renunțat la rezervarea din Nea Plagia.

La finalul sejurului, a considerat că alegerea făcută a fost una cât se poate de bună, având în vedere impresiile cu care a rămas după zilele petrecute acolo.

Nea Plagia, o nouă destinație de vacanță

La doar câțiva kilometri de Nea Moudania se găsește Nea Plagia, o stațiune care, alături de localitatea vecină Nea Flogita, formează o zonă turistică compactă. Potrivit impresiilor împărtășite de turista româncă, aici predomină vizitatorii veniți din Grecia și Serbia. În timp ce turiștii din România sunt mai puțin numeroși.

Femeia spune că Nea Plagia nu se ridică, din punct de vedere al dezvoltării și al atmosferei turistice, la nivelul unor stațiuni cunoscute din Kassandra sau Sithonia. Cu toate acestea, consideră că alegerea destinației pentru vacanță a fost una reușită și că locul i-a oferit o experiență plăcută.

Curioasă să compare zona cu o altă destinație populară, românca a făcut și o escapadă până la Nikiti, situată la aproximativ 50 de kilometri. Vizita nu a convins-o însă la fel de mult. A găsit stațiunea mult mai aglomerată, iar prețurile i s-au părut mai ridicate decât cele întâlnite în Nea Plagia.

„Deși este un loc modest, față de alte stațiuni de pe Kassandra sau Sithonia, m-aș întoarce oricând aici”, a  scris românca în postarea sa.

Șezlonguri gratuite în schimbul consumațiilor

Unul dintre aspectele care au cucerit-o cel mai mult pe turistă a fost plaja. Ea a susținut că este o alegere potrivită inclusiv pentru familiile care călătoresc alături de copii.

Accesul în apă se face printr-o zonă cu pietricele, însă, după câțiva metri, fundul mării devine nisipos. Nisipul se regăsește și pe plajă, unde turiștii au suficient spațiu pentru a-și întinde prosoapele sau pentru a-și instala umbrelele, fără să se simtă înghesuiți.

Sursa foto: Pexels

O altă surpriză pentru româncă a fost sistemul practicat de tavernele din împrejurimi. În multe dintre acestea, turiștii pot beneficia de șezlonguri fără cost suplimentar, cu condiția să comande ceva de consumat. Potrivit experienței sale, nu este nevoie de o consumație costisitoare. Chiar și o simplă sticlă de apă poate fi suficientă pentru a primi gratuit un șezlong.

Cât costă o masă pentru trei persoane, în Grecia

În privința costurilor, turista spune că prețurile din stațiune i s-au părut rezonabile. Cea mai scumpă masă pentru care a scos bani din buzunar a costat 70 de euro și a fost servită pentru trei persoane.

Nota de plată a inclus și băuturile, iar cantitatea de mâncare a fost atât de generoasă, încât cei trei nu au reușit să consume tot ce le-a fost adus la masă.

Pe durata sejurului în Nea Plagia, românca a constatat că stațiunea dispune de toate cele necesare pentru o vacanță comodă. A găsit un supermarket Masoutis, o benzinărie, o cofetărie care i-a plăcut în mod deosebit, dar și mai multe locuri de joacă pentru cei mici. În zonă există inclusiv un parc amenajat cu leagăne, o facilitate apreciată de familiile cu copii.

La finalul vacanței, impresia generală a româncei a fost una pozitivă. Atmosfera liniștită, lipsa aglomerației, prețurile pe care le-a considerat accesibile și facilitățile disponibile în stațiune au contribuit la o experiență reușită. Tocmai de aceea, turista spune că ar lua în calcul să se întoarcă în Nea Plagia pentru o viitoare vacanță.

„Una peste alta, am avut un sejur extrem de plăcut aici, fără prea multă aglomerație, cu prețuri decente și cu tot ce ne-a dorit sufletul”, a mai adăugat românca.

CITEȘTE ȘI: Ce au pățit câțiva turiști români vara aceasta, în Grecia: „Este o nouă realitate pe care încercăm să o înțelegem”

Ce a pățit o familie de români care a mers în vacanță. De necrezut ce au putut să vadă când au ajuns la cazare

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!