Somalia se pregătește să-și readucă moneda națională în centrul economiei după aproximativ 35 de ani în care dolarul american a ajuns să domine tranzacțiile din țară.
Banca Centrală a Somaliei nu a mai emis bancnote noi din 1991, anul în care prăbușirea regimului lui Siad Barre și izbucnirea războiului civil au dus și la destrămarea autorității monetare centrale. Acum, autoritățile spun că pregătirile pentru reintroducerea șilingului somalez au ajuns într-un stadiu avansat, scrie The East African.
Somalia are în continuare o monedă națională, șilingul somalez, însă realitatea economică din țară este neobișnuită. Dolarul american este folosit pentru tranzacții cotidiene, stabilirea prețurilor și economii, iar inclusiv numeroase servicii financiare mobile funcționează în dolari.
De ce folosește Somalia dolarul american
În 1991, guvernul central s-a prăbușit după căderea regimului lui Siad Barre și începutul războiului civil. Banca Centrală a Somaliei a încetat să mai emită bancnote naționale noi, iar economia a devenit treptat una dolarizată. Acum, autoritățile vor să schimbe situația.
Banca Centrală a Somaliei susține că pregătirile pentru reintroducerea șilingului se află într-un stadiu avansat. Reforma include modificări ale legislației privind banca centrală și pregătirea unui sistem menit să ofere un cadru stabil și credibil pentru moneda națională.
Proiectul este considerat una dintre prioritățile autorităților monetare.
„Reintroducerea șilingului somalez rămâne un obiectiv național esențial, menit să restabilească suveranitatea monetară, să consolideze încrederea în moneda națională și să îmbunătățească eficiența politicii monetare pe termen mediu”, arată Banca Centrală a Somaliei în raportul său anual.
De ce vrea Somalia să renunțe la dependența de dolar
Unul dintre principalele obiective este recâștigarea controlului asupra politicii monetare. Într-o economie puternic dolarizată, capacitatea băncii centrale de a influența cantitatea de bani aflată în circulație și de a utiliza instrumentele obișnuite de politică monetară este limitată.
Autoritățile speră că reintroducerea unei monede naționale credibile va contribui și la creșterea încrederii populației în șilingul somalez și la îmbunătățirea stabilității macroeconomice.
Noua monedă ar urma să faciliteze în special tranzacțiile de valoare mică și plățile cotidiene.
Șilingul somalez nu a dispărut complet, însă lipsa emisiunilor oficiale de bancnote timp de peste trei decenii a redus puternic rolul monedei naționale.
Banca Centrală lucrează în prezent și la cadrul legislativ și la reglementările necesare pentru noul sistem monetar. Modificările aduse legii instituției au fost trimise Parlamentului, iar procesul a beneficiat de asistență tehnică din partea Fondului Monetar Internațional.
Autoritățile nu au anunțat încă o dată la care noile bancnote vor intra efectiv în circulație. Reintroducerea șilingului ar marca însă una dintre cele mai importante schimbări ale sistemului financiar somalez de la prăbușirea instituțiilor statului în 1991.
CITEȘTE ȘI:
Ea este prima româncă la Miss Statele Unite ale Americii. Alexis a fost încoronată Miss Texas!