Specialista în nutriție le-a venit în ajutor mămicilor care o urmăresc pe Instagram cu o rețetă sănătoasă pentru o prăjitură delicioasă, fără adaos de zahăr și potrivită pentru cei mici. Este dulcele pe care i-l face lui Vlăduț, fiul ei. Află mai jos cum se prepară!
Rețeta lui Carmen Brumă pentru un desert sănătos
Specialista din cadrul emisiunii MediCOOL a publicat pe contul ei de Instagram o nouă rețetă de prăjitură făcută în casă, extrem de sănătoasă și delicioasă. Carmen Brumă a folosit fructe dulci, motiv pentru care nu a adăugat în compoziția sa zahăr sau alți îndulcitori.
„Tu ce faci când auzi: „Mami, îmi faci și mie ceva dulce?” V-am lăsat o rețetă simplă și rapidă”, își începe Carmen Brumă postarea.
Ingrediente pentru prăjitură:
- 3 smochine
- 3 curmale
- 3 linguri de cacao
- 1 ou
- 50 g de ciocolată neagră
- praf de copt
- 2 linguri de semințe chia
Pentru această rețetă de prăjitură asemănătoare negresei veți avea nevoie de o tavă medie și hârtie de copt.
Potrivit lui Carmen Brumă, smochinele și curmalele pot fi înlocuite cu banane pentru cei care vor un desert cu mai puține zaharuri. În plus, în ciuda numărului ridicat de calorii pe care aceste două fructe le au, conțin și foarte multe fibre care sunt benefice digestiei.
Nutriționista mai susține, în rubrica de comentarii, că semințele de chia pot fi înlocuite cu tărâțele de Psyllium.
Cum prepară Carmen Brumă prăjitura fără zahăr
În continuare, vedeta TV a explicat, pas cu pas, cât de ușor se face această prăjitură asemănătoare negresei. Este important ca fructele să fie lăsate la înmuiat pentru ca desertul să fie cât mai moale la final.
După care totul se omogenizează foarte bine cu ajutorul unui blender, ca fructele să se transforme într-un piure fin. Apoi se adaugă restul ingredientelor, se amestecă foarte bine și se coace în cuptor la 180 de grade, timp de 40 de minute.
„Ne apucăm de treabă: 3-4 smochine și curmale ecologice peste care punem niște lapte cald și le lăsăm la înmuiat. Apoi le mixăm cu blenderul până când se formează o pastă, peste care adăugăm un ou.
Omogenizăm și punem și 3-4 linguri de cacao, 50 grame de ciocolată neagră fără zahăr, un pliculeț de praf de copt, o lingură sau două de semințe de chia.
Amestecăm totul și punem la cuptor într-o tavă, pe hârtie de copt, la 180 de grade, pentru aproximativ 40 de minute.
O scoateți, o lăsați să se răcească și iese delicioasă!”, este rețeta simplă pe care o face Carmen Brumă pentru fiul ei, Vlăduț.
Poftă bună!
CITEȘTE ȘI: