A început „Burlacii: Foc în paradis”, iar publicul telespectator a pătruns în universul emisiunii filmate în Turcia, în care concurenții vin să își găsească jumătatea. Una dintre cele mai de impact apariții a fost a lui Robert Jărcălău, bărbatul jumătate român, jumătate chinez care a impresionat imediat prin stilul său excentric. Însă, ceea ce nu știe lumea este că tânărul antreprenor are o poveste de viață diferită. Cu o mamă chinezoaică și un tată român, bărbatul a crescut în România, acolo unde, din păcate nu a fost totul lapte și miere, dimpotrivă. A avut parte de momente foarte dure, pe care acum le privește mult mai relaxat și spune că l-au făcut să devină bărbatul care este astăzi. Recent ieșit dintr-o relație foarte lungă, Robert ne dezvăluie ce vrea să descopere în reality-showul de la Pro TV. Robert Jărcălău a oferit un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO în care a făcut toate aceste dezvăluiri.
Robert Jărcălău, sau Robert chinezul cum i se mai spune, este unul dintre personajele de la „Burlacii: Foc în paradis” care nu trec neobservate. Cu un stil vestimentar excentric, o personalitate puternică, dezvoltată încă din copilărie( perioadă în care s-a confruntat cu bullyingul) și cu o poveste de viață care l-a determinat să aibă încredere în propriile forțe, tânărul antreprenor intră în aventura vieții lui pregătit să își găsească jumătatea, după ce a încheiat recent o relație de șapte ani. Povestea lui impresionantă, o aflați din rândurile următoare.
Povestea concurentului jumătate român-jumătate chinez: „Au fost momente când mi-am luat bullying”
CANCAN.RO: Robert, mă bucur tare mult să te cunosc. Ai o ținută aparte și un look foarte interesant. Înțeleg de ce au ales producătorii acestui show să te ia.
Robert Jărcălău: Da, cred că ăsta e un punct forte la mine, iar pe parcursul emisiunii cred că am arătat oarecum că am gust în stil vestimentar.
CANCAN.RO: Am înțeles că tu ești jumătate român, jumătate chinez. De cât timp locuiești în România? Care e povestea ta?
Robert Jărcălău: Sunt, într-adevăr, jumătate român, jumătate chinez. Mama mea e chinezoaică. M-am născut aici, în România, am trăit aici și am crescut aici. Cum am mai spus, mă simt mai mult român decât chinez. Dar, în același timp, sunt foarte mândru că sunt și din partea asta asiatică. Cam asta pot să spun despre originea mea. Sunt născut, crescut aici, în România.
CANCAN.RO: Mergi și vizitezi și partea cealaltă a familiei care locuiește în China?
Robert Jărcălău: Da, merg în ultimul timp destul de regulat să vizitez familia din China, mai exact în Beijing, acolo suntem noi situați, de acolo sunt bunicii mei. Îmi place foarte mult să merg acolo să descopăr, pentru că încă n-am descoperit toată familia, e o familie foarte mare și mereu mă duc acolo cu un gând bun.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fburlaciifocinparadis_1786702550_3963470642050572016_49275186582-e1789403545667.jpg)
Robert Jărcălău, dezvăluiri exclusive despre copilăria sa grea
CANCAN.RO: Spune-mi cum a fost perioada copilăriei și a adolescenței pentru tine, ținând cont că ești diferit?
Robert Jărcălău: Da, într-adevăr s-a simțit diferența de naționalitate de origine. A fost o copilărie frumoasă, dar dificilă, pentru că nu sunt neapărat victima bullying-ului, dar au fost multe momente în care mi-am luat bullying când eram mic. Eu mă bucur că s-a întâmplat așa, pentru că m-au făcut să fiu ce sunt eu astăzi. E o persoană cu foarte mare încredere în mine și cred că aveam nevoie de chestia asta, adică n-aș fi schimbat nimic sau n-aș fi procedat în niciun alt fel decât cum am făcut-o, pentru că mă simt foarte bine cum sunt acum și cred că asta a contat cel mai mult.
CANCAN.RO: Cine te-a ajutat în momentele mai grele?
Robert Jărcălău: În principiu, singur. De când eram mic, poate de când eram copil, de la vârsta de 3 ani, când s-a născut fratele meu mai mic, am fost lăsat singur la modul în care să mă descurc mai mult singur, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Fratele meu este puțin mai răsfățat, dar pe mine m-a ajutat extrem de mult chestia asta, pentru că am învățat foarte multe lucruri, să mă descurc singur și să trec peste multe etape dificile în mare parte singur.
Robert, despre momentele din emisiune: „Am trecut de la extaz, la suspans, apoi la agonie „
CANCAN.RO: Cu ce te ocupi?
Robert Jărcălău: Eu sunt antreprenor, lucrez în familie, avem o companie care este în domeniul comerțului, facem import China de decorațiuni interioare.
CANCAN.RO: Pe plan sentimental, ești singur. Am înțeles că ai ieșit dintr-o relație de lungă durată, de ceva timp, și nu ai mai găsit pe nimeni?
Robert Jărcălău: Da, într-adevăr am ieșit dintr-o relație de șapte ani, șase ani jumate mai exact. Sunt singur pentru că lumea mai e și singură, adică avem nevoie de etape în viața noastră.
CANCAN.RO: Ai devenit mai pretențios?
Robert Jărcălău: Cu siguranță sunt foarte pretențios, relația asta m-a ajutat foarte mult să mă maturizez și să-mi dau seama ce-mi doresc de la viață și de la partenerul meu. Acum sunt singur și e bine că sunt singur pentru că altfel nu cred că aș fi putut să iau oportunitatea asta.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2FCaptur999999999999999999e.jpg)
Cum a fost experiența Burlacii: Foc în Paradis pentru tânărul antreprenor
CANCAN.RO: Ce-ți dorești de la viitorul partener?
Robert Jărcălău: Nu-mi doresc foarte multe lucruri, sunt o persoană simplă, am nevoie de afecțiune. Loialitate în primul rând, comunicare și puțin acolo să aibă umor.
CANCAN.RO: Deci ești un tip spontan, îți place să glumești, iei și viața așa ușor în râs?
Robert Jărcălău: Nu iau viața în râs, în principal sunt o persoană foarte serioasă, dar pe alocuri sunt o persoană amuzantă și mi-ar plăcea să-mi fie înțelese glumele de către partenerul meu.
CANCAN.RO: Cum a fost experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”? Te-ai apropiat de cineva, ai făcut ravagii pe acolo, a făcut cineva ravagii în inima ta?
Robert Jărcălău: N-aș vrea să spun eu că am făcut ravagii, aș vrea să spună lumea dacă s-a întâmplat așa. A fost o experiență incredibilă, nici n-am cuvinte să descriu exact cum a fost, pentru că a fost foarte intens, am trecut de la extaz, la suspans, apoi la agonie și înapoi. Adică e un show cu de toate, cred că aveam nevoie de așa ceva în România. Sunt și eu foarte curios să văd pentru că la montaj e cu totul altceva, sunt highlight-urile, sunt toate momentele frumoase și toate momentele urate puse pe marile ecrane și cred că acolo se face diferența între un show wow și unul mai puțin interesant.
CANCAN.RO: Cum crezi că te va percepe lumea?
Robert Jărcălău: Cred că mă va percepe cum sunt eu de fapt, pentru că acolo n-am jucat niciun rol, am fost eu în totalitate și așa am și vrut să fiu și să mă perceapă lumea exact așa cum sunt. Acum vedem care sunt judecățile sau complimentele.
CANCAN.RO: Te temi de judecata oamenilor sau o să iei ca atare?
Robert Jărcălău: Nu, că tot vorbeam de copilăria mea și ce am trăit în trecut, nu prea mă mai interesează părerea celorlalți. Singurele păreri de care ascult sau pe care le iau în considerare sunt de la familie sau de la cei apropiați. În rest, lumea pe care nu o cunosc nu prea poate să mă afecteze mare parte cu nicio judecată.
CANCAN.RO: Ziceai că ai avut o relație lungă, de ce s-a încheiat?
Robert Jărcălău: Eu în momentul de față am 25 de ani. Am început relația când aveam în jur de 16-17 ani și cumva noi am crescut împreună, ne-am maturizat împreună. Am ajuns în punctul în care ne-am dat seama că drumurile noastre, din păcate, trebuie să se despartă, nu pentru că s-a întâmplat ceva neapărat, dar pentru că am crescut poate diferit, am ales alte drumuri și, în același timp, se și consumase relația. A fost de comun acord, s-a încheiat exact cum a fost și toată relația aia, matură, foarte matură, o relație foarte matură.