După seria de declarații făcute la US Open, oamenii au început să suspecteze faptul că Madison Keys ar fi însărcinată. Jucătoarea de tenis a decis să abordeze acest subiect într-un mod cât se poate de tranșant. Află detalii!
Este sau nu însărcinată Madison Keys?
Sportiva în vârstă de 31 de ani a recunoscut recent că, după seria de declarații sincere făcute la US Open, oamenii o întreabă tot mai des dacă este însărcinată. Aceasta a mărturisit, potrivit Tennis World USA, că, chiar dacă ar fi fost însărcinată, acest lucru „nu ar fi treaba nimănui”.
La US Open, jucătoarea americană a avut parte de un final neașteptat de dificil. A ratat un avantaj de 5-0 în setul decisiv și o minge de meci, iar Zheng Qinwen a revenit spectaculos și s-a impus cu 1-6, 7-6 (3), 7-5.
„Unele săptămâni sunt mai ușoare decât altele, iar săptămâna aceasta a fost, evident, una dintre cele mai dificile, doar pentru că îți pasă atât de mult… Adică, mi-a fost foarte frică, simțeam că nu mai pot lovi mingea. Nu știu. Tenisul mi se pare foarte greu acum și simt că acest lucru a pus stăpânire pe mine”, a declarat campioana de la Australian Open 2025 după înfrângerea în fața lui Zheng.
Madison Keys, despre participarea la US Open
Jucătoarea de tenis a discutat despre participarea ei din acest an la eveniment în cadrul podcastului pe care îl prezintă alături de Jessica Pegula, Jennifer Brady și Desirae Krawczyk.
Madison Keys a spus că meciul cu Zheng a fost „psihotic”, dar și că a trecut printr-un moment dificil la conferința de presă de după partidă. Aceasta a recunoscut că, din cauza presiunii uriașe și a nervilor, a fost la un punct de a ceda în fața jurnaliștilor prezenți.
„Am avut un US Open destul de nebun. Meciul din turul al doilea a fost unul psihotic, nebun, iar apoi am avut un tur al treilea dificil împotriva lui Qinwen. Și apoi am avut un mic moment de cedare la conferința de presă, pe care toată lumea l-a putut vedea. A fost greu. Așa că acum încerc doar să-mi dau seama ce fac cu viața mea după toate acestea”, a spus Keys în podcastul „The Player’s Box”.
Madison Keys nu este însărcinată
În cadrul aceluiași podcast, jucătorea de tenis a abordat și ultimele zvonuri apărute în mediul online, după ce declarațiile ei de la conferința de presă s-au viralizat. Aceasta a precizat cât se poate de clar că nu așteaptă un copil, pentru moment.
„Ar fi foarte bine dacă oamenii ar înceta să presupună sau să mă întrebe dacă sunt însărcinată. Acesta este, de departe, comentariul numărul unu pe care îl primesc după US Open. Am primit foarte multe întrebări despre dacă sunt însărcinată și, în primul rând, nu sunt. Iar în al doilea rând, chiar dacă aș fi fost, nu ar fi treaba nimănui. Așa că vă mulțumesc foarte mult”, a adăugat Keys.
Următorul turneu al lui Keys este programat să fie competiția WTA 1000 de la Beijing, care începe pe 30 septembrie. În prezent, Madison ocupă locul 23 în clasamentul mondial.
CITEȘTE ȘI:
Sandro Mazzola a murit la 83 de ani! A fost legenda generației de aur a lui Inter