Fosta actriță de la Hollywood pe care fanii abia o mai recunosc! A împlinit 63 de ani și trăiește departe de lumina reflectoarelor

Cum arată acum actrița Phoebe Cates din „Gremlins”. Sursa foto: Pexels / Profimedia

Phoebe Cates, vedeta din filmele „Fast Times at Ridgemont High” și „Gremlins”, a împlinit 63 de ani vara aceasta. Cum arată viața actriței care s-a retras de la Hollywood și cum își câștigă existența acum? Află mai multe detalii!

Îți mai aduci aminte de Phoebe Cates?

Phoebe a fost una dintre actrițele celebre ale anilor ’80, devenind cunoscută la doar 19 ani datorită rolului din „Fast Times at Ridgemont High”. A urmat succesul din „Gremlins”, iar apoi numele ei a fost asociat constant cu marile producții de la Hollywood.

În urmă cu mai bine de trei decenii, a ales să se retragă din cinematografie și să ducă o viață discretă. Pe 16 iulie 2026, Phoebe Cates a împlinit 63 de ani, iar aparițiile sale publice sunt tot mai rare.

Phoebe Cates a cucerit Hollywoodul în anii ’80

Fosta actriță a devenit celebră în 1982, când a interpretat rolul Lindei Barrett în „Fast Times at Ridgemont High”. Filmul a transformat-o rapid într-unul dintre cele mai cunoscute nume ale generației sale.

Doi ani mai târziu, a apărut în „Gremlins”, unul dintre cele mai populare filme ale anilor ’80. A revenit în „Gremlins 2: The New Batch”, iar apoi a jucat în producții precum „Drop Dead Fred” și „Princess Caraboo”.

Cariera sa a continuat în anii ’90, dar interesul pentru Hollywood a început să scadă. În 1994, după „Princess Caraboo”, Cates a decis să se retragă din actorie și să se concentreze asupra familiei.

Povestea de dragoste cu Kevin Kline

Phoebe Cates si sotul ei

Phoebe Cates și Kevin Kline. Sursa foto: Profimedia

Phoebe Cates și actorul Kevin Kline s-au cunoscut în 1982, la o audiție. Cei doi s-au reîntâlnit apoi la New York Public Theater, iar relația lor s-a consolidat rapid. S-au căsătorit pe 5 martie 1989 și, în 2026, au sărbătorit 37 de ani de căsnicie. Cuplul a rămas departe de tiparul clasic de la Hollywood, preferând o viață discretă în New York.

Kline a povestit în 2024 despre relația lor, explicând că nu au avut o „căsnicie hollywoodiană” în mare parte pentru că au trăit mult timp în New York. Actorul a descris-o pe Cates drept o soție și o mamă extraordinară și a subliniat sprijinul pe care aceasta i l-a oferit.

Cei doi au împreună doi copii, Owen, născut în octombrie 1991, și Greta, născută în martie 1994.

Ce fac acum copiii lui Phoebe Cates

Owen Kline a avut o legătură cu cinematografia. A jucat în copilărie și adolescență, inclusiv în „The Squid and the Whale”, însă ulterior s-a orientat spre regie și desen. În 2022, și-a făcut debutul în regie cu filmul „Funny Pages”, produs de A24. Într-un interviu pentru The Guardian, el a spus că nu și-a dorit să lucreze în industria cinematografică și că experiența de copil actor nu îl atrăgea.

Fiica lui Phoebe Cates și Kevin Kline, Greta Kline, a ales însă muzica. Este cântăreață și compozitoare, fiind cunoscută drept solista formației indie-pop Frankie Cosmos. Greta a povestit, în trecut, că a crescut într-o familie în care arta și muzica au avut un rol important. Lecțiile de pian și momentele în care familia cânta împreună au contribuit la pasiunea ei pentru muzică.

„Ambii părinți au avut tangențe cu muzica. Familia mea a fost mereu foarte deschisă către artă, iar acest lucru m-a încurajat. Am luat lecții de pian timp de vreo 10 ani. În fiecare vineri seară, în casa noastră era muzică. Ne invitam prietenii, puteam să facem cât de mult zgomot voiam și să cântăm. A fost un lucru care m-a încurajat foarte mult”, a mărturisit Greta Kline pentru publicația Interview.

De ce a renunțat Phoebe Cates la actorie

Phoebe Cates

Phoebe Cates în Gremlins 2. Sursa foto: Profimedia

După ce a devenit mamă, Cates a ales să se retragă treptat din industria cinematografică. Nu a fost însă o dispariție bruscă.

În 2001, actrița a acceptat să apară în „The Anniversary Party”, regizat de prietena sa Jennifer Jason Leigh. În film au jucat și Kevin Kline, precum și copiii lor. A fost însă mai degrabă o excepție decât începutul unei reveniri la Hollywood.

În rest, Cates a preferat să își concentreze timpul asupra familiei și asupra unei alte pasiuni: comerțul.

„Toată lumea spunea: «De ce ai vrea să faci asta? Comerțul cu amănuntul este groaznic», dar eu visam la asta. Țineam un jurnal al visurilor mele, iar uneori glumeam pe tema asta. Decupam fotografii cu produse grozave și inovatoare, iar copiii mei glumeau: «Asta e pentru magazin». Știam că actoria nu mai era o opțiune pentru mine. Nu mai simțeam dorința de a mă întoarce la ea”, a povestit ea în emisiunea The Big Idea.

Are propriul magazin la New York

În toamna anului 2005, actrița a deschis magazinul universal Blue Tree, situat pe Madison Avenue, în zona Carnegie Hill din Upper East Side, New York. Pe site-ul oficial, Blue Tree oferă o selecție variată de haine pentru femei, bijuterii, produse pentru casă, cadouri, parfumuri, muzică și delicatese.

După ce a început să lucreze în actorie și modeling de la o vârstă fragedă, ea și-a dorit o existență mai apropiată de normalitate, departe de presiunea celebrității. Iar în urmă cu 21 de ani a făcut marele pas!

„Am început să joc în filme și să fac modeling de la o vârstă atât de fragedă, încât, încă de când eram tânără, tânjeam după o existență normală, în care să interacționez cu oameni care nu aveau nicio idee preconcepută despre mine”, a declarat ea pentru WWD.

CITEȘTE ȘI:

Fosta divă de la Hollywood este de nerecunoscut la 62 de ani! Fanii sunt uimiți de transformarea ei radicală

Îl recunoști? Actorul celebru din „Cine-i șeful?”, serial difuzat de PRO TV în anii ’90, este de nerecunoscut la 75 de ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Reacția psihologului Radu Leca, după posibila tentativă de răpire a băiatului din Caracal. Ce trebuie învățați copiii, reguli de aur care le pot salva viața
Click.ro
Reacția psihologului Radu Leca, după posibila tentativă de răpire a băiatului din Caracal. Ce trebuie învățați copiii, reguli de aur care le pot salva viața
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Gabriel Liiceanu continuă cu laudele la adresa lui Bolojan. Discurs elogios vineri seară la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor. Gândul a dezvăluit cum filosoful a primit un spațiu sub prețul pieței în Oradea
Gandul.ro
Gabriel Liiceanu continuă cu laudele la adresa lui Bolojan. Discurs elogios vineri seară la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor. Gândul a dezvăluit cum filosoful a primit un spațiu sub prețul pieței în Oradea
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!