Bombă în culisele „Insula Iubirii”! Înainte să ajungă concurentă în emisiune alături de Ionuț Mocăniță, Claudia Ion a avut în plan să pășească pe insulă într-o cu totul altă postură: cea de ispită. Iar răspunsurile pe care i le-a dat Arminei în timpul ediției de sâmbătă, 19 septembrie, ridică și mai multe semne de întrebare!
Claudia Ion a dezvăluit că, în urmă cu aproximativ un an, a participat la castingul pentru „Insula Iubirii”, având posibilitatea de a intra în competiție ca ispită. Discuția cu Armina nu s-a oprit însă la simpla participare la selecție, ci a ajuns într-o zonă mult mai delicată: până unde ar fi fost dispusă să meargă dacă ar fi apărut o conexiune puternică cu unul dintre concurenți?
Claudia Ion, la un pas să devină ispită la „Insula Iubirii”
În cadrul discuției cu Armina, soția lui Maluma, Claudia a fost pusă în fața unui scenariu concret: cum ar fi reacționat dacă, din postura de ispită, ar fi ajuns să se apropie tot mai mult de unul dintre bărbații aflați în emisiune.
Răspunsul ei a lăsat loc de interpretări. Claudia a explicat că nu excludea posibilitatea unei apropieri dacă între ea și respectivul concurent ar fi apărut sentimente autentice. Bianca, cu care iubita lui Mocăniță a abordat același subiect, a privit însă situația diferit și a pus sub semnul întrebării ideea unei îndrăgostiri atât de rapide.
„Nu cred că e posibil să te îndrăgostești atât de repede”, a spus Bianca.
Claudia a continuat să explice că, dacă ar fi intrat în emisiune ca ispită, nu ar fi considerat că rolul ei presupune să stea departe de orice interacțiune cu bărbații.
„Nu să fie băieții și să fug de ei”, a precizat Claudia.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2FFotoJet-2026-09-21T164142.148.jpg)
Claudia Ion s-a înscris ca ispită la Insula Iubirii! Cât de departe era dispusă să meargă iubita lui Mocăniță
Discuția a devenit și mai tranșantă în momentul în care Armina a întrebat-o pe Claudia dacă ar fi acceptat să facă amor cu un concurent.
„Erai dispusă tu să mergi ca ispită”?, a întrebat-o Armina
„Da”, a spus Claudia.
„Erai dispusă să te culci cu unul?”, a mai întrebat-o Armina.
„Nu știu, dacă mă îndrăgosteam, poate eram dispusă. Habar n-am. Depinde și de băieți”, i-a spus Claudia.
Declarația capătă o greutate aparte în contextul în care Claudia a ajuns ulterior la „Insula Iubirii” alături de Ionuț Mocăniță, de această dată din postura de concurentă.
Cum a reacționat Ionuț Mocăniță
Nici imaginile prezentate la bonfire nu au fost lipsite de emoții pentru Ionuț Mocăniță. Concurentul și-a văzut iubita interacționând și dansând alături de ispitele masculine din casa fetelor. Deși nu a considerat că imaginile respective ascund ceva grav, Ionuț a recunoscut că a simțit o urmă de gelozie.
„Sunt puțin gelos, că nu eram acolo să dansez cu ea”, a spus el.
Totuși, concurentul a transmis că nu a interpretat negativ comportamentul Claudiei. Relația lor nu este însă lipsită de momente care pot ridica semne de întrebare, mai ales atunci când anumite glume pot fi privite din exterior într-o altă lumină.
„Are și glumițe care uneori par interpretabile”, a mai spus Ionuț despre iubita lui.
VEZI ȘI: Claudia Ion, copleșită de emoții la Insula Iubirii! A fugit în cameră și a început să plângă