Adriana Bahmuțeanu a cerut ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! Lovitură de teatru la audieri

Războiul din familia lui Silviu Prigoană pare că a depășit de mult faza în care cineva mai poate spune că a văzut totul. Adriana Bahmuțeanu a ajuns în instanță cu o cerere de ordin de protecție împotriva lui Honorius și Silvius Prigoană, susținând că fiul său, Eduard Gabriel Prigoană, trebuie protejat în raport cu frații săi vitregi. Judecătorul a ascultat însă și ce avea de spus Eduard, iar de aici povestea a luat o întorsătură absolut hilară. CANCAN.RO  are detalii în exclusivitate. 

Dosarul a ajuns pe masa Judecătoriei Buftea, după o cerere făcută de Adriana Bahmuțeanu-Restivan împotriva lui Honorius Adrian Prigoană și Silvius Prigoană.

Miza nu era deloc simbolică. Se solicita un ordin de protecție pentru șase luni, iar printre măsurile cerute se afla obligarea celor doi frați vitregi să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de Eduard și interzicerea contactului cu acesta. Au fost cerute și măsuri legate de consiliere psihologică, prezentarea la medic și monitorizarea situației.

Cu alte cuvinte, pe hârtie, tabloul prezentat instanței era unul suficient de serios încât să se ceară intervenția rapidă a judecătorului.

Doar că situația de acasă și cele descrise de Eduard în sala de judecată nu prea s-au ”pupat” cu versiunea mamei sale.

Adriana a invocat sănătatea lui Eduard și presupusa îndepărtare de ea, însă accent s-a pus pe starea de sănătate a băiatului.

Potrivit susținerilor prezentate în dosar, frații mai mari nu ar fi asigurat corespunzător respectarea unor recomandări medicale și a consultațiilor programate.

 

Eduard Prigoană a intrat în sala de judecată și a complicat serios povestea

A apărut și tema înstrăinării părintești: poziția lui Eduard față de mamă ar fi fost, în viziunea acesteia, influențată de mediul în care locuiește și de frații mai mari.

Numai că aici instanța a pus frână. Judecătorul a observat că existența unei eventuale înstrăinări părintești făcea deja obiectul unei expertize psihologice într-un alt dosar. Cu alte cuvinte, nu putea fi luată drept adevăr deja stabilit doar pentru că fusese invocată în cererea pentru ordinul de protecție.

Momentul-cheie a venit când instanța l-a ascultat direct pe Eduard și a contrazis-o pe mama sa.

Potrivit celor consemnate în sentință, Eduard a spus că nu dorește să locuiască împreună cu Adriana, că are o relație bună cu Honorius și Silvius și că aceștia au grijă de el.

Și, poate cel mai incomod detaliu pentru însăși miza procesului: Eduard nu și-a dorit ordinul de protecție cerut împotriva fraților săi!

Așa că instanța s-a trezit într-o situație destul de neobișnuită: trebuia să decidă dacă îl protejează pe Eduard de niște oameni despre care Eduard tocmai spusese că are o relație bună cu ei și alături de care dorește să rămână.

Judecătorul nu a găsit „o stare de pericol actuală și concretă”

După ce a trecut prin acuzațiile privind sănătatea, alimentația, școala, relația cu mama și relațiile dintre frați, Judecătoria Buftea nu a găsit ceea ce este esențial într-un asemenea dosar: dovada unei „stări de pericol actuale și concrete” care să justifice ordinul de protecție.

Instanța nu a reținut nici existența unor acte de violență exercitate de Honorius și Silvius asupra lui Eduard care să impună măsurile restrictive solicitate.

Poziția băiatului a cântărit și ea. Judecătorul a considerat că ceea ce a spus Eduard reprezintă un argument suplimentar pentru concluzia că măsurile solicitate nu apar, la acel moment, ca fiind necesare și proporționale.

Ordinul de protecție, respins. DGASPC rămâne însă în ecuație

Pe 8 septembrie 2026, Judecătoria Buftea a respins cererea de emitere a ordinului de protecție.

Instanța nu a ignorat însă conflictul uriaș din familie și a dispus sesizarea DGASPC Ilfov, pentru monitorizarea situației lui Eduard și pentru ca instituția să intervină dacă va constata că sunt necesare măsuri de protecție.

Așadar, judecătorul nu a văzut justificarea pentru a-i ține pe Honorius și Silvius la 100 de metri distanță de fratele lor, dar nici nu a considerat că povestea familiei Prigoană poate fi lăsată pur și simplu să se rezolve singură.

Procesul a venit și cu o notă de plată. Adriana Bahmuțeanu, în calitate de reprezentant legal al lui Eduard, a fost obligată la plata către Honorius și Silvius Prigoană a sumei de 6.560 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cei doi solicitaseră 10.000 de lei pentru onorariul avocatului, însă instanța a considerat suma prea mare și a redus-o.

Familia Prigoană mută războiul la Tribunal

Numai că, așa cum era probabil de așteptat într-un asemenea război de familie, sentința de la Buftea nu a pus punct.

Hotărârea a fost atacată cu apel, iar cauza a ajuns la Tribunalul Ilfov. Honorius și Silvius au depus deja întâmpinare și cer ca apelul să fie respins, punând din nou accent pe un detaliu deloc mărunt: Eduard a fost audiat personal de prima instanță și și-a spus direct poziția.

Prin urmare, primul episod s-a terminat cu ordinul de protecție respins, cu DGASPC trimis să monitorizeze situația și cu o declarație care a încurcat serios socotelile: cel pe care Adriana Bahmuțeanu voia să-l protejeze de frații săi a spus judecătorului că nu vrea să stea cu ea și că nu vrea să fie protejat de ei.

NU RATA: Adriana Bahmuțeanu a mers cu poliția la casa răposatului Silviu Prigoană: „Nu știu dacă fiul meu este în viață”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Click.ro
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Gandul.ro
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!