Jaf ca în filme la Snagov. Vila Gabrielei Drâmbă, fosta soție a împăratului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuită. Hoții au acționat la pont, iar pentru că nu au fost prinși prima dată, au revenit și a doua oară. Au furat bani și bijuterii, iar prejudiciul total se ridică la 800.000 de euro. După al doilea jaf, hoții au făcut o greșeală crucială, iar acum au fost prinși.
În acest an, vila Gabrielei Drâmbă din Snagov a fost ținta hoților. Femeia a fost jefuită de două ori, iar prejudiciul este unul imens. Primul jaf a avut loc în primele luni ale anului. Atunci, hoții au pătruns în locuința Gabrielei Drâmbă și au plecat cu sume importante de bani.
Iar pentru că după prima spargere hoții nu au fost prinși, au revenit și a doua oară. Cel de-al doilea jaf a avut loc în data de 21 august, iar de această dată spărgătorii au plecat cu o colecție impresionantă de bijuterii. În total, în urma celor două jafuri, prejudiciul se ridică la 800.000 de euro.
Cum au acționat hoții
Încurajați de faptul că după primul jaf nu au fost prinși, hoții au avut curajul să mai dea încă o spargere în același loc. Se pare că aceștia au supravegheat îndeaproape vila Gabrielei Drâmbă, iar la doar 15 minute după ce aceasta a plecat de acasă au acționat.
Planul acestora a fost unul bine pus la punct. Un individ a rămas de pază în mașină, iar alți trei au escaladat gardul cu o scară metalică. Mai apoi, aceștia au retezat grilajele metalice ale geamurilor cu un clește. Iar pentru a evita declanșarea alarmei, au spart direct sticla ferestrei fără a deschide rama.
Jaful a durat în total 32 de minute, iar Gabriela Drâmbă suspectează că indivizii au acționat la pont. Din imaginile de pe camerele de supraveghere, se vede cum unul dintre hoți s-a îndreptat direct către o baie nefolosită, de unde a ridicat o valiză cu bijuterii.
„Mi-au făcut în casă, nu vreți să știți, o casă mare. Toată casa au răscolit-o, toată casa. Eu am niște bănuieli, destul de întemeiate, pentru că erau persoane care știau în principiu cine am fost și ce am. Mi-au furat foarte mult și prima oară și a doua oară”, a declarat Gabriela Drâmbă, potrivit Observator.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fgabrriela.webp)
Gabriela Drâmbă a fost jefuită
Hoții au fost prinși
Hoții care i-au spart vila Gabrielei Drâmbă au făcut o greșeală mare la cel de-al doilea jaf. Deși purtau măști, și-au agățat mănușile textile în timpul pătrunderii, lăsând în urmă fibre și urme biologice. Astfel, oamenii legii au reușit să îi identifice.
În acest caz au fost arestate cinci persoane: cei trei spărgători, șoferul care a stat de pază și un complice. Deși suspecții au fost prinși, oamenii legii nu au reușit încă să recupereze bunurile furate.
„Din fericire i-au prins, dar polițiștii au fost extraordinari. Extraordinari, au muncit foarte mult. Și le sunt foarte recunoscătoare că i-au prins”, a mai spus Gabriela Drâmbă.
Cine este Gabriela Drâmbă
Puțini sunt cei care știu povestea de viață a Gabrielei Drâmbă. Aceasta a fost soția lui Jean-Bedel Bokassa, un dictator temut în Republica Centrafricană. Cei doi s-au cunoscut în anul 1973, în timpul vizitei lui Nicolae Ceaușescu în Africa.
La acea vreme, Gabriela Drâmbă avea 20 de ani și lucra ca traducătoare. Bokassa, cel despre care se spunea că este canibal, s-a îndrăgostit de ea și i-ar fi propus lui Nicolae Ceauşescu 10% din producţia de diamante a ţării.
Securitatea a obligat-o pe Gabriela Drâmbă să se căsătorească și a devenit astfel a 12-a soţie a lui Bokassa. Cei doi au împreună o fiică, însă mariajul a durat doar trei ani și s-a terminat din cauza geloziei extreme a dictatorului.
CITEȘTE ȘI: