Reacția lui Frankie după ce Armina a numit-o „bătrână”. Ce a spus ispita despre concurenta de la Insula Iubirii

Frankie și Armina/ sursa foto: colaj CANCAN

Armina a văzut imaginile cu Marcel și Frankie. Chiar dacă a părut indiferentă, concurenta a fost serios afectată. Mai mult decât atât, a atacat-o pe ispita feminină și a numit-o „bătrână”. După difuzarea episodului, aceasta nu s-a mai abținut și a reacționat pe măsură. 

Marcel și Armina au participat la Insula Iubirii, sezonul X. Concurentul și ispita Frankie au făcut poze în piscină și pe plajă, iar fotografiile au ajuns la partenera lui „Maluma de România”. După ce a privit cu greu imaginile din cadrul ședinței foto, a avut niște replici care au ajuns și la urechile ispitei. Aceasta nu a mai tăcut și a reacționat în mediul online, precizând că Marcel este mai mare decât ea, iar Armina ar avea aproape aceeași vârstă ca Frankie. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Reacția lui Frankie după ce Armina a numit-o „bătrână”

În ediția din 3 octombrie, Armina a primit un plic în care se aflau imaginile cu Marcel și Frankie. Deși concurenta nu a părut inițial afectată de ceea ce a văzut, a avut câteva replici presărate cu umor. Printre comentariile făcute de aceasta s-a numărat și unul cu privire la vârsta ispitei.

„Ia să vedem. Da, bombă. Mda. Funny. A ales-o pe asta bătrână”, a spus Armina, la Insula Iubirii.

Nici replica lui Frankie nu este mai prejos. Ispita feminină i-a răspuns concurentei pe măsură, făcând tot o ironie legată de vârstă. Aceasta a punctat că Marcel este mai mare decât ea, iar Armina ar avea aceeași vârstă ca ispita, poate chiar ar avea mai mult.

„Babe, Miți e mai bătrân decât mine și, de asemenea, tu pari de aceeași vârstă cu mine, dacă nu mai mare!”, a răspuns Frankie.

Marcel Maluma și ispita Frankie/ sursă foto: captură

Marcel Maluma și ispita Frankie/ sursă foto: captură viedeo Antena Play

Ce a făcut Armina după ce a văzut imaginile cu Frankie și Marcel

Concurenta de la Insula Iubirii a cedat și a plecat singură pe plajă. Acolo, Armina a izbucnit în lacrimi, iar momentul ei de slăbiciune a fost întrerupt de Cătălin Brînză care și-a făcut rapid apariția. Soția lui Marcel i-a recunoscut că nu se mai poate opri din plâns.

„Aveam sentimentul ăla de a plânge încontinuu, până nu am mai simțit energia pe care trebuia să o simt”, a spus Armina Andrei.

Ulterior, atunci când se afla în fața fetelor de la make-up, Armina s-a dezlănțuit și a spus că nu au deranjat-o imaginile, însă ea nu ar fi acceptat niciodată să pozeze în anumite ipostaze.

„Am primit poze cu băieții, cu ispitele. (…) Niște ipostaze mai așa. Nu neapărat că m-au deranjat, dar eu, una, să fiu sinceră, eu nu stăteam în ipostazele alea. Adică nu mă obligă nimeni să stau cum nu vreau. Poți să-mi zică toți din staff: «Stai așa», dacă eu nu vreau să stau, nu stau”, a declarat Armina, la Insula Iubirii.

VEZI ȘI: De ce a refuzat ispita Andrușca să iasă la date cu Mocăniță, de fapt: „Vreau să înțelegeți un lucru”

Marcel întoarce armele împotriva soției Armina. A recunoscut adevăratul motiv pentru care a decis să participe la Insula Iubirii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Click.ro
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”