Un moment neașteptat a avut loc la „Insula Iubirii”, atunci când Ionuț Mocăniță a ales-o pe Andrușca pentru un date, însă ispita a refuzat ferm invitația. Concurentul nu s-ar fi așteptat la un asemenea răspuns, mai ales că el a făcut alegerea tocmai pentru a avea ocazia să o cunoască mai bine. Situația nu s-a încheiat aici, întrucât și următoarea sa alegere, Larisa, a refuzat să meargă la întâlnire.
Andrușca a explicat ulterior în mediul online care a fost, de fapt, motivul pentru care a decis să spună „nu”. Ispita a ținut să le răspundă celor care au criticat-o și au considerat că, prin refuzul unei întâlniri, nu și-ar fi făcut „rolul” în emisiune.
Andrușca l-a refuzat pe Mocăniță
În momentul în care concurenții au fost nevoiți să aleagă ispitele alături de care își doresc să meargă la date, Mocăniță a ales-o pe Andrușca. Numai că răspunsul primit din partea acesteia a fost unul categoric. Ispita i-a transmis că nu consideră că între ei există o apropiere suficient de mare pentru ca o întâlnire să aibă sens.
„Păi, eu ocazia de a-l cunoaște nu am primit-o până acum. Nu am povestit aproape deloc. Cred că cel mai mult cu Lorenzo vorbesc și mi-aș dori să iasă cu o fată cu care a stat de vorbă până acum. Dacă nu avem conexiune în casă, nu ne leagă o conexiune doar la un date. Îmi pare rău, dar refuz”, a spus Andrușca.
Decizia ei l-a luat prin surprindere pe Mocăniță, care nu s-ar fi așteptat ca alegerea lui să fie respinsă. Concurentul a fost nevoit să caute o alternativă, însă și cea de-a doua alegere a sa, Larisa, a refuzat invitația.
În cele din urmă, Frankie a fost cea care a acceptat să meargă la date cu el. Însă, momentul refuzului venit din partea Andrușcăi a continuat să stârnească reacții.
De ce a refuzat Andrușca să iasă la date
După difuzarea momentului, Andrușca a văzut numeroase comentarii din partea celor care au considerat că, fiind ispită, ar fi trebuit să accepte invitația. Ea a decis să explice public de ce a ales să nu facă acest lucru.
„Am văzut toate comentariile celor care consideră că nu îmi fac rolul de ispită pentru că am ales să refuz un date. Vreau să înțelegeți un lucru: faptul că sunt la Insula Iubirii nu înseamnă că trebuie să fac orice doar pentru a demonstra ceva în fața camerelor sau pentru a corespunde așteptărilor unora dintre voi”, a transmis ispita.
Andrușca a subliniat că nu a intrat în emisiune cu ideea că trebuie să fie aleasă de bărbați. Pe de altă parte, ea a susținut și faptul că nu trebuie să accepte orice propunere.
„Nu am mers acolo cu ideea că băieții trebuie să vină spre mine și nici nu am așteptat să fiu aleasă ca să-mi fac rolul. Fiecare dintre noi are felul lui de a trăi experiența asta, iar eu am ales să fac exact ceea ce am simțit, nu ceea ce ar fi dat bine la televizor.”
Ispita nu vrea să forțeze o apropiere
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FDe-ce-a-refuzat-ispita-Andrusca-sa-iasa-la-date-cu-Mocanita.png)
Sursa foto: Instagram Story
Andrușca a precizat că, în seara respectivă, pur și simplu nu a simțit că își dorește să meargă la întâlnire cu Mocăniță și că a preferat să își asume decizia, indiferent de reacțiile celor care urmăresc emisiunea.
„În seara respectivă, am simțit să refuz acel date și mi-am asumat alegerea fără să mă gândesc la ce vor spune oamenii. Pentru mine, autenticitatea nu se oprește la ușa emisiunii”, a mărturisit ea.
Ispita a insistat asupra faptului că nu poate să pretindă că este interesată de un bărbat atunci când nu simte acest lucru.
„Nu pot să joc un interes pe care nu îl simt, să forțez o apropiere sau să mă prefac doar pentru a bifa un rol.”
Mai mult, Andrușca a ținut să explice și cum vede ea statutul de ispită.
„A fi ispită nu înseamnă să spui da oricui, ci să știi când, cui și de ce îi oferi atenția ta. Nu sunt acolo să demonstrez că pot obține atenția unui bărbat cu orice preț, ci să trăiesc experiența în felul meu.”
„Prefer să fiu judecată pentru alegerile mele reale”
Mesajul Andrușcăi a continuat cu o explicație adresată celor care și-ar fi dorit să o vadă acceptând invitația lui Mocăniță. Ispita spune că preferă să fie criticată pentru deciziile pe care le ia în realitate decât să construiască un personaj doar pentru a fi pe placul publicului.
„Poate că unii se așteptau la altceva, dar eu prefer să fiu judecată pentru alegerile mele reale decât apreciată pentru un personaj pe care nu l-aș putea susține niciodată”, a precizat ea.
Andrușca și-a încheiat mesajul într-o notă fermă. Ea a explicat că poate să își asume rolul de ispită fără să renunțe la propriile principii.
„Până la urmă, pot să-mi asum un rol fără să-mi abandonez principiile. Iar dacă asta nu se potrivește cu scenariul pe care și l-au făcut unii despre mine, înseamnă doar că nu mă cunosc atât de bine pe cât cred.”
CITEȘTE ȘI: Scandal monstruos la Insula iubirii 2026. Ispita Andrușca a sărit la bătaie. Cine a fost victima