Francesco Totti a venit la București! Una dintre cele mai mari legende din istoria fotbalului italian, a făcut o vizită fulger în România, iar motivul nu este deloc unul întâmplător. Simbolul echipei AS Roma a sosit pentru a stabili detaliile legate de un eveniment de amploare care urmează să aibă loc în Capitală, în 2027. Fostul căpitan al giallorossi-lor s-a aflat, pentru o scurtă perioadă de timp, pe plaiurile mioritice, iar CANCAN.RO a fost la fața locului.

Francesco Totti, vizită-fulger în București
Potrivit informațiilor obținute de CANCAN prezența lui Totti în Capitală are legătură cu un proiect spectaculos programat pentru anul viitor. Bucureștiul ar urma să găzduiască Padel Legend, un eveniment grandios care își propune să aducă în România nume uriașe din sportul internațional.
Francesco Totti, unul dintre simbolurile Padel Legend 2027
Conceptul promite să combine sportul de performanță, spectacolul și experiențe de top, într-un eveniment cu public în care legende internaționale ale fotbalului și lumea padelului se întâlnesc pe aceeași arenă. Cel alintat de suporterii Romei „Il Capitano” a fost prezent la evenimente importante de padel alături de alte nume uriașe ale fotbalului. În septembrie 2026, fostul căpitan al Romei a fost unul dintre protagoniștii World Legends Padel Tour, într-o competiție în care au mai fost prezenți Sergio Busquets, Ivan Rakitic, Luca Toni, Christian Vieri și Vincent Candela.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Ffrancesco-totti-la-bucuresti-7-1-1200x900.jpg)
Francesco Totti a pus la punct detaliile unui eveniment grandios ce va avea loc în 2027
În spatele proiectului Padel Legend se află Creative District, organizatorul marelui eveniment din 2027. Ideea este ca publicul să nu vină doar să privească două-trei meciuri de padel ci să vadă la lucru simboluri ale sportului la nivel mondial. Evenimentul va fi un adevărat spectacol, cu legende internaționale, experiențe speciale și interacțiune directă cu spectatorii.
„Il Capitano” revine la București
Bucureștiul va deveni scena unei întâlniri spectaculoase între legendele fotbalului mondial și noul fenomen al sporturilor de elită: padelul. Faptul că Totti a făcut deja o vizită discretă în România pentru pregătirea proiectului nu face decât să crească așteptările. „Il Capitano” își pregătește revenirea la București la evenimentul din 2027, acesta fiind și motivul vizitei de astă seară.

Francesco Totti, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii din toate timpurile
Și dacă numele lui Francesco Totti este doar începutul listei de legende pregătite pentru Padel Legend, atunci evenimentul se anunță incendiar!
Citește și: Francesco Totti, șase ani de la un moment istoric și un selfie special
Gestul incredibil pe care era dispus să-l facă Francesco Totti pentru Adrian Mutu. „M-a sunat…”