Eva Zaharescu pare să continue activitatea de ghid prin România pentru medicul stomatolog din Suedia, cu care se pare că trăiește o poveste de iubire. După episodul cu vacanța pe „delete”, adică ștergerea pozelor din Instagram cu ei doi, Eva Zaharescu și stomatologul au fost văzuți din nou de CANCAN.RO, de data asta prin București. El e la volanul unei mașini de 100.000 de euro, dar Eva îi oferă niște covrigi de milioane!
Fiica Andreei Berecleanu și a lui Andrei Zaharescu, fost consul în Africa de Sud, la Cape Town, Eva Zaharescu poate fi considerată o prințesă a regalității neoficiale a televiziunii. Părinții săi s-au cunoscut la ProTV și s-au căsătorit la relativ scurt timp după lansarea televiziunii. Divorțul Andreei Berecleanu de Andrei Zaharescu a survenit în 2013. Părinții Evei Zaharescu au fost permanent în prim-planul mass-media din România, iar ea a crescut în acest mediu în care absolut toate gesturile sunt publice. Nu e de mirare că vrea o relație cât mai discretă, iar cu stomatologul din Suedia a încercat exact asta.
Nu că ar fi cine știe ce relație, pare mai degrabă că stomatologul încă tatonează ceva, sau n-a prins anestezia din prima, așa că mai încearcă. Data trecută a venit cu niște cadouri, a încercat o îmbrățișare din care Eva Zaharescu parcă s-a extras singură.
Dar haideți să lăsăm superba Chevrolet Corvette roșie a suedezului. E ok-ish, dar în București nu prea prin mașinile americane gen muscle car. Și pe bune acum, am văzut prin oraș multe multe mașini mai interesante. Ce n-am văzut, însă, este un sacou precum al Evei Zaharescu. E negru, simplu, larg, dar parcă a trecut printr-o zină unde făceau niște băieți grafitti cu spray-uri, că e plin de stropi verzi. Sau poate stomatologul i-a făcut un airflow și avea bicarbonat verde? Nu se știe.

Eva Zaharescu îi cumpără covrigi iubitului cu Corvette
Ce știm este că Eva Zaharescu îi prezintă suedezului bunătățile patriei, niște covrigi și o cafea la pahar de carton. Și covrigii sunt din aceia pur românești, cu semințe de floarea-soarelui, nu imitații cu susan. Sigur, nu e chiar „Breakfast at Tiffany`s”, dar este autentic. E un contrast frumos între mașina de 100.000 de euro și covrigii care abia așteaptă să-și lepede semințele pe tapițeria prețioasă. Eva Zaharescu nu uită de hidratare, îi duce stomatologului și ceva de băut, iar domnul doctor bea frumos, elegant, ține dopul cu o mână, cum se face în țările civilizate.
La 24 de ani, Eva Zaharescu se poate lăuda cu prima captură serioasă, un domn cu o meserie bănoasă, arătos și cât se poate de generos. Ea îl recompensează cu ce are România mai bun. Deși are o ținută tipică pentru Gen Z, deja începe să aibă gesturile unei femei mature și cu siguranță o veți mai vedea în paginile publicației noastre.
CITEȘTE ȘI:
NU RATA!