Fostul campion la kick-boxing Daniel Ghiță a fost observat de CANCAN.RO pe holurile Băneasa Shopping City. E însoțit de un alt bărbat și duce o povară: un plic mare, semn că sezonul nunților este în toi! 😀 Desigur, glumim, probabil că Daniel Ghiță are niște birocrație de îndeplinit, pentru că duce plicul ca un om preocupat de o afacere, nu cu gândul la horele pe care urmează să le joace pe ringul de dans la nuntă.
Și că tot vorbim de ring, Daniel Ghiță și-a încheiat cariera sportivă, dar a rămas cu alura de luptător. Ulterior a intrat în ringul politic și este deputat de la un partid mic de dreapta. Pobabil și pentru că în ring ținea întotdeauna garda ortodoxă, adică de dreapta. Nici stânga lui nu era ceva de neglijat, pentru că o folosea pentru upercuturi fulgerătoare care îi băgau pe adversari direct la nani.
Daniel Ghiță a fost deci unul dintre cele mai cunoscute nume din kickboxingul românesc, sportivul reușind să-și construiască o carieră impresionantă în ring, grație rezultatelor obținute de-a lungul anilor. Cunoscut pentru forța loviturilor sale și stilul agresiv de luptă, acesta s-a numărat printre sportivii care au reprezentat România la cel mai înalt nivel în competițiile internaționale. Chiar și azi e o față ușor de recunoscut în spațiul public, deși e mult mai ușor să-l recunoști când poartă costumul de Muay Thai.

Daniel Ghiță cu un plic și un amic la Băneasa Mall
Dar ce are Daniel Ghiță în plic? Aceasta pare să fie întrebarea… întrebătoare. Poate a cumpărat niște bomboane pentru Cătălin Moroșanu, să nu mai fie trist că meciul epic dintre ei doi, pe care toată lumea îl aștepta acum vreo 10 ani, nu a mai avut loc. Cât despre o luptă în prezent? Exclus, oamenii sunt trecuți de 45 de ani, nu mai are sens să se gândească la așa ceva. Probabil le e greu să ridice piciorul când urcă în SUV, darămite să atingă pe cineva cu un fly kick 😛. Desigur, ne permitem o glumă, nu e treaba nimănui ce duce deputatul Ghiță la piept, peste geaca adecvată pe vremea aceasta câinoasă.
Deputatul Ghiță pare în aceeași formă bună. Se vede că nu ratează antrenamentele și se apropie de 50 de ani cu șanse mari de a fi unul dintre cei mai râvniți burlaci din România. Cât despre activitate, în ultimul timp s-au mai rărit scandalurile în care era implicat. Acum ceva timp era la cuțite (nu la propriu) cu Amatto Zaharia de la Federația de Kempo și făcea plângeri penale în legătură cu cheltuirea banului public. El acuza pe atunci că banii nu ajung la sportivi, ci se duc pe diverse „scheme”, cum declara Daniel Ghiță pe atunci.
CITEȘTE ȘI:
NU RATA!