Daniel Chiorean este una dintre ispitele masculine de la Insula Iubirii, sezonul X. Bărbatul a povestit recent că a fost aspru judecat de cei din jur, pentru că are multe tatuaje cu familia. Acesta a reacționat și a răspuns în mediul online precizând că au o însemnătate aparte.
Deși nu s-a vorbit foarte mult despre el, Daniel are o poveste de viață emoționantă. La Insula Iubirii a avut o prezență discretă și a atras atenția prin tatuajele sale. Bărbatul are 35 de ani și a recunoscut că a fost în repetate rânduri criticat pentru că și-a tatuat numele surorii, portretul și numele mamei sale. Acesta nu s-a mai abținut și a răspuns comentariilor negative, spunând că au fost printre primele sale tatuaje, așa că și-a dorit ceva cu o semnificație puternică. Cu atât mai mult că a crescut fără tată. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Ce semnificație au tatuajele ispitei de la Insula Iubirii
Ispita a primit numeroase comentarii prin care i se transmitea că este genul de bărbat care i-ar permite mamei sale să intervină în viața lui. Daniel Chiorean a făcut lumină în acest caz și a mărturisit că a fost judecat greșit. El și-a făcut primul tatuaj la vârsta de 18 ani, așadar a vrut să aibă o semnificație aparte.
Tocmai din acest motiv, a ales să își tatueze pe piept numele mamei și al surorii sale. De asemenea, el și-a tatuat pe biceps și portretul femeii care i-a dat naștere, însă nu consideră că îl face mai sensibil sau vulnerabil. Dimpotrivă, își arată aprecierea față de familia sa, care i-a fost alături.
„«Doamne ferește, mă-sa peste tot». Ăsta este comentariul pe care l-am primit legat de tatuajele mele, în special de portretul mamei mele de pe interiorul bicepsului și pe piept am numele mamei mele și al surorii mele, fiind primul tatuaj la 18 ani. M-am gândit să fie ceva special și să rămână acolo pentru totdeauna, dar am primit un comentariu de genul, cum că ar fi ceva greșit”, a spus Daniel Chiorean, pe TikTok.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FDaniel-Chiorean.jpg)
Daniel Chiorean/ sursa foto: social media
Daniel a crescut fără tată
Bărbatul a explicat în mediul online că are o relație foarte specială cu mama sa, cu atât mai mult că a crescut fără tată. Daniel a mărturisit că a plecat de acasă la o vârstă fragedă, însă cea care i-a dăruit viață va avea mereu un loc special în sufletul lui.
„Eu sunt plecat de acasă de la o vârstă fragedă, mama nu s-a implicat în relațiile mele și eu am crescut fără tată. Vă dați seama că am o relație mai specială cu mama și îi mulțumesc pentru toate lucrurile făcute pentru mine. Eu țin la ea și așa cred că e normal”, a mai spus el.