Visa să devină medic, dar a murit într-un accident de elicopter! Laura avea doar 32 de ani

Sursa foto: Profimedia/Facebook

Laura Procacci, o italiancă în vârstă de 32 de ani, care se pregătea să devină medic, și-a pierdut viața într-un accident de elicopter produs în Bosnia și Herțegovina. Tânăra, fostă finalistă a concursului Miss Italia, era voluntară în cadrul Crucii Roșii și se afla la un pas de absolvirea Facultății de Medicină.

Laura Procacci se afla la bordul unui elicopter militar care s-a prăbușit pe 29 octombrie. În accident au murit alte trei persoane: locotenentul Adriano Zecchillo, în vârstă de 64 de ani, și sergenții Simone Ruggia, de 37 de ani, și Claudio Marchesi, de 35 de ani, potrivit ANSA.

Laura Procacci a fost finalistă Miss Italia

Originară din regiunea italiană Puglia, Laura era cea mai mare dintre trei surori. A locuit în Montegrosso și Canosa di Puglia, în apropierea orașului Andria.

La vârsta de 18 ani, pe când era elevă în ultimul an de liceu, a participat la concursul Miss Italia, reușind să ajungă în etapa finală.

Inițial, tânăra și-a dorit să urmeze o carieră în magistratură, însă ulterior a ales domeniul medical, din dorința de a-i ajuta pe ceilalți.

A absolvit Facultatea de Asistență Medicală, după care s-a înscris la Medicină, la Universitatea Sapienza din Roma. La momentul accidentului care i-a curmat viața, Laura se apropia de finalizarea studiilor.

Laura Procacci la concursul Miss Italia, în 2012. Sursa foto: Profimedia

Tânăra își dedicase viața ajutorării celorlalți

În timpul pandemiei de COVID-19, Laura Procacci a început să desfășoare activități de voluntariat în cadrul organizației Misericordia din Canosa.

În 2025, s-a alăturat Corpului Militar Voluntar al Crucii Roșii Italiene, iar în iulie 2026 a primit premiul Dea Ebe, ca recunoaștere a implicării sale în activități umanitare.

După moartea tinerei, reprezentanții organizației Misericordia au transmis un mesaj de omagiu, amintindu-și de disponibilitatea ei de a-i ajuta pe oamenii aflați în dificultate.

Primarul orașului Andria, Giovanna Bruno, a vorbit despre dedicarea Laurei pentru voluntariat și despre valorile după care și-a ghidat viața.

La rândul său, preotul Peppino Ruotolo, din Canosa, a declarat că tânăra își dorea să-și servească țara și că ar trebui să rămână în memoria oamenilor pentru generozitatea și zâmbetul său.

Giorgia Meloni a adus un omagiu victimelor accidentului

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, și ministrul Apărării, Guido Crosetto, au participat pe 30 octombrie la un moment de reculegere organizat la Roma, în memoria celor patru persoane care și-au pierdut viața în accidentul de elicopter.

Cei doi oficiali au depus flori la un memorial amenajat în cadrul Villaggio della Difesa, iar Meloni i-a îndemnat pe italieni să aducă, la rândul lor, un omagiu victimelor.

Sursa foto: Profimedia

Pe 2 noiembrie, premierul și președintele Sergio Mattarella au fost prezenți la aeroportul militar Ciampino, unde au fost repatriate trupurile neînsuflețite ale celor patru victime.

Potrivit Crucii Roșii Italiene, funeraliile de stat sunt programate marți, 3 noiembrie, la ora 09:00, în Bazilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri din Roma. Laura Procacci va fi înmormântată miercuri, 4 noiembrie, în orașul Andria, unde autoritățile locale au anunțat o zi de doliu.

CITEȘTE ȘI:

Ea este Nathalia, tânăra de 20 de ani care a murit în tragedia aviatică din Florida. Obținuse licența de pilot în urmă cu 3 ani

Daniel trăiește de o lună în aeroportul din Napoli. Povestea suedezului desprinsă din filmul ”Terminalul”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video