Nicoleta Balint, una dintre concurentele din reality-show-ul „Burlacii: Foc în Paradis”, a vorbit deschis despre experiența trăită în cadrul emisiunii de la Pro TV, motivele pentru care acceptă provocările televizate și ce își dorește cu adevărat de la viitorul ei partener. La 30 de ani, concurenta susține că încă speră la o iubire autentică și spune că nu este dispusă să facă compromisuri atunci când vine vorba despre sentimente.
Cunoscută publicului și din postura de ispită la „Insula Iubirii”, Nicoleta Balint face parte din distribuția emisiunii „Burlacii: Foc în Paradis”, unde a atras atenția atât prin personalitatea sa, cât și prin interacțiunile cu burlacii din competiție. Deși Bogdan Mocanu s-a numărat printre cei care au încercat să se apropie de ea, Nicoleta a mărturisit că interesul său s-a îndreptat și către Robert Stancu. Într-un interviu, aceasta a explicat ce a determinat-o să participe la show și ce așteaptă de la o relație.
O experiență care a scos-o din rutina de zi cu zi
Nicoleta Balint spune că formatul emisiunii a reprezentat una dintre cele mai intense experiențe prin care a trecut până acum.
Concurenta susține că a fost nevoită să se adapteze unor contexte complet diferite față de cele din viața de zi cu zi și să gestioneze situații pe care nu și le-ar fi imaginat înainte.
„Am fost, da, și la „Insula Iubirii” înainte, dar ce am găsit eu aici, la „Burlacii: Foc în Paradis” mi se pare mai mult, mai tare, mai hard, ca să zicem așa față de tot ce am trăit eu până acum. O experiență care nu că m-a scos din zona de confort, dar m-a pus în anumite situații în care eu nu m-am găsit niciodată acasă, în viața de zi cu zi. Niște situații în care nu mă gândeam că o să ajung vreodată.
Poate de multe ori nici nu-mi doream să experimentez așa ceva. Am râs mult. Am plâns mult. A fost, efectiv, în fiecare zi o surpriză, pentru că nu știai la ce să te aștepți. Lucrurile se schimbau de pe o zi pe alta și, în astfel de momente, îți dai seama cât de multă bază trebuie să ai tu în tine ca să reziști și psihic și să nu aștepți susținere din partea altora.
Mi-am auzit foarte multe comentarii de hate, de genul: „vai, iar îți cauți câte dragostea pe la televizor”. Eu doar o singură dată m-am înscris la o emisiune și în rest am fost chemată. Prima dată eu m-am înscris la „Casa Iubirii”, în rest am fost chemată, contactată.
Eu sunt o femeie, nu știu, mai reținută. Eu mă consider introvertită, la locul meu, calmă, încerc să nu deranjez. Doar că, în anumite momente în care simt că am o rutină, poate acasă, vreau să ies din zona mea de confort.
Și atunci unde aș putea să ies mai mult din zona mea de confort decât expusă la televizor cu niște oameni pe care nu-i cunosc, unde să-mi fiu nevoită să mă adaptez după ei, să-i cunosc și să am și foarte multă răbdare, empatie și așa mai departe.”, a declarat Nicoleta Balint pentru Click!.
Concurenta consideră că formatul unui astfel de reality-show creează un context diferit de cel al întâlnirilor obișnuite și oferă oportunitatea de a descoperi mai rapid oamenii aflați în competiție.
„Așa e, jumătatea ar veni. Dar aici e un context și în viața reală sunt ceva probleme cu băieții, în ziua de azi. Efectiv, în momentul în care mă abordează cineva să stăm la cafea, să vorbim, așa, mi se pare atât de basic deja. Plus că, am mai fost pe la alte misiuni și am văzut cum se face și că sunt și niște emoții speciale care se creează.
Pe lângă faptul că te cunoști cu băieții cineva, trebuie să ai grijă la ce vorbești, să fii atentă la cum stai, toate lucrurile astea îți dau o dopamină de care, nu știu, eu simt că am nevoie la momentul acesta. Mi se pare mult mai interesant să cunoști oamenii în astfel de context.”
De ce nu a fost cucerită de Bogdan Mocanu
Deși Bogdan Mocanu este unul dintre cei mai cunoscuți participanți ai emisiunii, Nicoleta susține că nu notorietatea este cea care o poate convinge să înceapă o relație.
Potrivit acesteia, cel mai important lucru rămâne conexiunea autentică dintre doi oameni.
„Îmi doresc o conexiune reală, să simt că rezonăm pe toate planurile. Adică, o chimie. Un bărbat care să îmi dea niște palpitații, să simt fluturii ăia în stomac. Pentru că nu știu, înaintez în vârstă, iar la 30 de ani eu m-am obișnuit să stau sigură, să mă întrețin sigură și îmi vine foarte greu accept pe cineva nou în viața mea, pentru că trebuie să mă adaptez din nou. Eu tot vreau să găsesc o dragoste din aia nebună!”
Experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis” a ajutat-o să descopere și o latură mai puternică a personalității sale. Nicoleta afirmă că provocările din competiție au făcut-o să capete mai multă încredere în propriile forțe.
„Mi-a plăcut cel mai mult în experiența asta că mă descurc și sunt sigură în orice situație în care sunt pusă. Au fost anumite situații în care, efectiv, toată încrederea trebuia să o am în mine și fără să mă bazez pe prieteni, pe colegele mele, pe băieții din casă, pentru că, până la urmă, nu poți să-ți deschizi sufletul sută la sută. Eu nu sunt atât de deschisă.
Și, atunci, erau multe momente în care m-am simțit sigură. Am avut momente în care am realizat că trebuie să fiu puternică și, până la urmă, o să fac față la absolut orice. Am ieșit mai călită, clar.”
Nicoleta Balint încă speră la iubirea adevărată
Pe parcursul competiției, Nicoleta spune că și-a făcut atât prieteni, cât și persoane cu care nu a reușit să se înțeleagă. Concurenta consideră că astfel de situații sunt firești atunci când oameni diferiți ajung să locuiască și să interacționeze în același spațiu.
„Cu de toate! Ca și în viața de zi cu zi: cu unii te împrietenești, cu alții dușmănești. De la fete până la băieți. Norocul meu e că mă mulez ușor după oameni, dar mă mulez o perioadă scurtă. Nu pot până la sfârșit. Și atunci, dacă simt că cineva îmi consumă prea multă energie, eu mă retrag.”
În ciuda experiențelor trăite până acum, Nicoleta afirmă că nu și-a pierdut încrederea în dragoste și că își dorește în continuare să găsească persoana alături de care să construiască o relație solidă.
„Cred că n-aș putea să trăiesc dacă n-aș avea în iubire. Pentru că asta e scopul final. Cumva să știu că mi-am găsit pe cineva cu care să simt că pot să fiu copilă aia, știi, și la 30 de ani.
Să simt că pot să mă las așa dusă de val lângă cineva care preia puțin controlul în anumite situații mai grele și să simt că am iubire și înțelegere. Și dacă n-ar fi speranța asta, nu știu ce aș face.”
În afara proiectelor de televiziune, Nicoleta Balint lucrează în domeniul marketingului. Ea a dezvăluit că a absolvit și o școală de machiaj, după ce anterior a urmat cursurile unei școli de farmacie, parcurs pe care îl consideră o dovadă a schimbărilor și adaptărilor din viața sa profesională.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F801873351_18649883320032616_520455890444556897_n.jpg)
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F852679202_18663469090032616_8921297813599334726_n.jpg)