După ce a ajuns acasă de la „Insula Iubirii”, Frankie a lansat un atac la adresa lui Ian, în urma declarațiilor făcute de acesta despre experiența din emisiune. Concurentul a încercat să se apropie de Andreea Homescu încă din primele zile petrecute pe insulă, în speranța că o va face geloasă. Planul nu a avut însă rezultatul dorit, iar situația s-a complicat după ce mai multe ispite au refuzat invitațiile sale la date.
Ian a vorbit ulterior despre experiența trăită în vila băieților și s-a arătat nemulțumit de atitudinea unor ispite, despre care consideră că nu și-au asumat rolul în emisiune. Acesta le-ar fi reproșat că au refuzat să participe la întâlniri, deși scopul lor era să testeze relațiile concurenților. (VEZI AICI) În timpul momentului, Ian a ales și o melodie cu versuri explicite, interpretată de mulți drept o ironie la adresa fetelor care l-au respins.
Ajunsă acasă, Frankie îl pulverizează pe Ian
Fosta ispită a făcut declarații acide la adresa acestuia, susținând că toate cele șapte ispite l-ar fi refuzat, deși în emisiune au apărut doar șase. Frankie a ironizat și nemulțumirile lui Ian din mediul online, după ce acesta ar fi acuzat că tinerele consumau alcool, afirmând că ele beau tocmai pentru a putea suporta comportamentul și lucrurile pe care acesta le spunea.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FWhatsApp-Image-2026-11-03-at-10.58.30-2.jpeg)
„Să vii să o înșeli pe gagică-ta la TV și să te refuze toate ispitele, plătite. Plătite, efectiv, pentru asta, pentru a avea tu cu cine să ții, și el, iubita, te refuză. Șapte, nu șase. În emisiune au fost doar șase, dar Ian știe că, de fapt, au fost șapte. Și mi se pare foarte amuzant să te plângi în online că erau ispitele bete, când ele, efectiv, beau ca să poată să te suporte. Că, efectiv, trebuia să bei ca să poți să tolerezi mizeriile pe care le scoteai pe gură. Wow!”, a spus Frankie.
Ian a venit la „Insula Iubirii” alături de Mira, convins că relația lor va rezista tentațiilor din Thailanda. Cu toate acestea, încă din primele zile petrecute în emisiune, ambii au început să se apropie de ispite, iar comportamentul lor a ridicat semne de întrebare cu privire la sentimentele și fidelitatea pe care și-o promiseseră înainte de a păși în competiție.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2FWhatsApp-Image-2026-11-03-at-10.58.31.jpeg)