A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Grecia a fost inclusă în zona galbenă

A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Grecia a fost inclusă în zona galbenă

Lista țărilor din Zona Galbenă este actualizată în funcție de răspândirea virusului în rândul populației. Astfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat joi actualizarea listei țărilor din Zona Galbenă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat o nouă hotărâre prin care a fost modificată lista țărilor cu risc epidemiologic din zona galbenă. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii trebuie să stea în carantină pentru 14 zile. De asemenea, cei care se întorc din țările respective, au obligația să prezinte un test COVID-19 negativ la urcarea în avion sau autocar. Cei care au un test negativ, stau în carantină doar 10 zile.

Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat.

Lista țărilor din Zona Galbenă

Grecia a fost introdusă pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Pe listă au fost introduse mai multe țări, printre care și Germania sau Statele Unite și a ieșit Republica Moldova.

Sunt exceptate de la măsura carantinei mai multe categorii care nu prezintă simptome Covid, printre care șoferi, piloți, personal navigant, lucrători transfrontalieri. De asemenea, testul PCR nu e obligatoriu pentru cei care au efectuat vaccinul, inclusiv rapelul, copiii sub trei ani sau persoanele care au avut COVID.

Țările cu risc epidemiologic ridicat sunt: Uruguay, Bermuda, Curaçao, Cipru , Turcia, Bahrain, Suedia, Puerto Rico, Andorra, San Marino, Franța, Croația, Argentina, Polonia, Ungaria, Serbia, Macedonia de Nord, Aruba, Estonia, Olanda, Slovenia, Seychelles, Bosnia si Herțegovina, Chile, Lituania, Iordania, Muntenegru, Bulgaria, Capul Verde, Kuweit, Cehia, Qatar, Liban, Brazilia, Ucraina, Kosovo, Belgia, Paraguay, Luxemburg, Columbia, Armenia, Austria, Letonia, Grecia, Mongolia, Iran, Liechtenstein, Peru, Italia, Oman, Maldive, Germania, Canada, Elveția, Insulele Bonaire, Saint Eustatius si Saba, Georgia, Azerbaidjan, Statele Unite ale Americii, Costa Rica, Africa de Sud.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Se caută motanul Simba! A supraviețuit accidentului tragic din Vâlcea, dar a dispărut fără urmă. Are probleme grave de sănătate
Click.ro
Se caută motanul Simba! A supraviețuit accidentului tragic din Vâlcea, dar a dispărut fără urmă. Are probleme grave de sănătate
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta