A fost tras pe dreapta, iar polițiștii i-au găsit în mașină o farfurie cu droguri! A fost întocmit un dosar penal

A fost tras pe dreapta, iar polițiștii i-au găsit în mașină o farfurie cu droguri! A fost întocmit un dosar penal

Polițiștii din Galați au tras pe dreapta un tânăr de 23 de ani, iar pentru că acesta avea un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest. Mai mult, oamenii legii au găsit în mașina acestuia o farfurie cu droguri.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au oprit în trafic un tânăr de 23 de ani. Pentru că atât acesta, cât și pasagerul din dreapta aveau un comportament suspect, oamenii legii l-au testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru canabis, cât şi pentru metamfetamină. (CITEȘTE ȘI: A MERS SĂ SE RELAXEZE LA O PARTIDĂ DE PESCUIT, DAR A FOST RIDICAT DE JANDARMI! BĂRBATUL ESTE SUSPECT DE TRAFIC DE DROGURI)

Mai mult, în mașină polițiștii au găsit și o farfurie cu droguri, o râşniţă de canabis și două țigări artizanale. În acest caz polițiștii au întocmit dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

„În jurul orei 01.50, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au oprit în trafic, pe raza comunei, un autoturism la volanul căruia au identificat un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât, atât conducătorul auto, cât și pasagerul aflat în mașină prezentau un comportament suspect, polițiștii au controlat interiorul acesteia, ocazie cu care au găsit o râșniță tip „grinder”, cu urme de fragmente vegetale, două țigări confecționate artizanal și o farfurie pe care se afla o substanță albă cu aspect purverulent.

Existând suspiciunea că bărbatul aflat la volan ar fi consumat substanțe interzise, acesta a fost condus la spital, unde a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la cannabis și metamfetamină.

Ca urmare, polițiștii au întocmit dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-o informare a Poliţiei.

(VEZI ȘI: CUM A FOST ARESTAT CAMPIONUL NAȚIONAL DE SKANDENBERG PENTRU TRAFIC DE DROGURI)

Sursa foto: Poliția Română

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
Click.ro
Cât costă ținutele „Reginei Întunericului”, Gabriela Lucuțar? De ce preferă tunsorile scurte: „Îmi conferă un aer puternic”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta