Dani Leș și-a făcut, încă o dată, intrarea triumfală la petrecerile de 1 Mai, de pe litoral. Și tot alături de iubita lui, Roxana Darie, nimeni alta decât femeia care făcea show în urmă cu un an, la brațul afaceristului. Cei doi au ajuns joi, seara, la Mamaia, iar a doua zi au descins în club. CANCAN.RO nu i-a ratat și, ca de fiecare dată, vă prezintă imagini spectaculoase.
Dani Leș tocmai ce s-a împăcat cu iubita lui, Roxana Darie (Vezi AICI detalii), iar petrecerea parca i-a așteptat: 1 Mai, zi în care mai ”tot poporul” se retrage pe litoral. Și unde este destinația finală dacă nu la stașiunea fanion a litoralului românesc, Mamaia!? Acolo și-au stabilit ”cazarmamentul” Dani Leș și Roxana, ajunși chiar în seara de 1 Mai. Și, imediat, au și dat o tură de club, că așa se cuvine.
(CITEȘTE ȘI: Cea mai tunată de la mare va ”leșina”! A fugit din club cu iubitul de mână, iar ce urmează e fabulos!)

Dar show-ul total urma a doua zi. Cei doi s-au pregătit temeinic pentru marea ieșire, iar în jurul orei 18:00, au părăsit hotelul, ”echipați” la patru ace. Afaceristul a preferat, ca de obicei, culoarea neagră, în timp ce a lui domniță a fost contrastul, mergând pe un alb imaculat. De acolo, Dani și Roxana au ajuns în parcare, unde au ”încălecat” un Maserati, pe care afaceristul a plătit nu mai puțin de 300.000 de euro (Vezi AICI totul).
Leș a demarat și puțin a călcat accelerația, pentru că Loft e în apropiere, în doi timpi și trei mișcări, bolidul s-a și ”rezemat” în buza clubului. Am putea glumi, spunând că Dani Leș a intrat direct cu ”bijuteria” pe patru roți în Loft! 😜

Doar câțiva pași au mai avut de făcut cei doi, pentru a păși pragul clubului, unde cheful abia se pornise. Șampaniile cu artificii au fost doar debutul unei seri de neuitat!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.