Despre cadourile scumpe pe care Andreea Bostănică le etala pe rețelele de socializare s-a tot discutat și deopotrivă au apărut tot felul de speculații referitoare la bărbații care o răsfățau pe influenceriță. În exclusivitate națională, pentru CANCAN.RO, Akbar Abdullaev (Abush), spune adevărul! Ies la iveală detalii incemdiare, care vor schimba complet cursul poveștii dintre cei doi și vor elucida misterele care au existat până acum. De fapt, toate acele cadouri și buchete uriașe de flori nu erau trimise de afacerist, așa cum a lăsat de înțeles Andreea, ci ar fi fost primite de la reprezentanții Federației Ruse de box.
Abush a vrut ca toată lumea să afle partea lui de adevăr, așa că a stat de vorbă cu CANCAN.RO. Dezvăluirile sunt incredibile, mai ales prin prisma faptului că toată lumea credea, până de curând, că afaceristul a fost cel care i-a oferit Andreei toate acele bijuterii ssumpe, în valoare de sute de mii de euro.

De fapt, singurele cadouri pe care i le-a oferit Abush nu s-au ridicat nici pe departe la valoarea aceea. În schimb, a ajutat-o pe influenceriță atunci când familia ei se afla într-un impas destul de mare. Fratele ei s-a îmbolnăvit, iar Akbar a fost cel care s-a oferit să îl aducă în România și să îl interneze într-o clinică.
CANCAN.RO: Voiam să te întreb de vreun cadou, cel mai costisitor cadou, să spunem, pentru că știm, Andreei îi plac cadourile scumpe. I-ai oferit vreun cadou scump?
Abush: Da, i-am dat bijuterii mici, dar sub nicio formă acele bijuterii scumpe pe care ea le afișa. Acele ceasuri, acel Cartier de 150.000 de euro, sau bijuteriile Graff, care sunt 200.000 de euro. Fratele Andreei spune că acele bijuterii au fost date de reprezentanții Federației de box din Rusia. Iar mama ei a confirmat acest lucru. Sub nicio formă eu nu i-am făcut astfel de cadouri.
CANCAN.RO: Deci tu i-ai oferit doar cadouri mici.
Abush: Da, doar cadouri mici. Eu am fost în relații bune cu familia ei, fratele avea probleme de sănătate, iar eu l-am ajutat. Tatăl ei a venit la mine și mi-a mulțumit că l-am ajutat cu acele probleme pe care le avea fratele Andreei.

CANCAN.RO: Bănuiesc că este vorba despre ajutor financiar.
Abush: Da, l-am ajutat și să vină din Moscova, aici, în România și l-am internat și într-o clinică, pe cheltuiala mea. Dar așa îi ajut pe toți prietenii mei, nu a fost Andreea un caz special.
În timp ce Andreea Bostănică afișează o viață perfectă în mediul online, Abush vine cu acuzații șocante la adresa ei și a mamei sale. Acesta susține că în spatele tinerei s-ar afla persoane influente din Rusia, care ar încerca să-l denigreze și să-l intimideze. Milionarul consideră că mama Andreei ar fi trebuit să pună piciorul în prag și să o oprească pe fiica ei, în niciun caz să o susțină. În plus, bărbatul spune că situația a escaladat până la urmăriri pe străzile din București, motiv pentru care acesta anunță că va apela la autorități pentru a se proteja.

Abush: Ideea este că înțeleg pe de o parte că este un trend mondial ca domnișoare ca Andreea să fie promovate, dar ele trebuie să înțeleagă că vor răspunde pentru faptele lor. Din clipurile de pe Tiktok, din ce vorbesc prietenii Andreei îmi dau seama că acei oameni care stau în spatele ei sunt din Rusia, vorbesc limba rusă. Nu înțeleg de ce mama ei nu o oprește pentru că din punctul meu de vedere sunt fapte extrem de grave pe care le comit pentru că îmi dau seama că a mințit mai mulți oameni. După aceast hype am observat trei mașini care mă urmăresc de la restaurant acasă.
CANCAN.RO: Aici în România?
Abush: Da, aici în România în urmă cu trei zile și am martori și voi face plângere penală și pentru asta. Cu trei zile în urmă am mers la restaurant și am băut două pahare de șampanie. Pentru că nu mă urc băut la volan l-am rugat pe cel care are grijă de mașini să mă ducă până acasă. L-am adus, iar acel om este martor că cineva m-a urmărit pe Abush.
CANCAN.RO: Erai urmărit de acești sponsori ai Andreei?
Abush: Nu știu, sunt de părere că din cauza jocurilor pe care le face Andreea, nu neapărat din cauza ei, a mai mințit și alți oameni. Acei oameni, din gelozie, au trimis să mă urmărească.
CANCAN.RO: Dar din ce înțeleg eu, Andreea este implicată într-o încrengătură cu sponsori, cu oameni foarte periculoși?
Abush: Da, consider că în spatele Andreei sunt niște oameni care mă denigrează și dacă nu se vor opri, voi efectua anchete pentru a îi da în vileag.
CANCAN.RO: Știi acele povești care s-au speculat la un moment dat că Andreea ar racola fete în Dubai? (VEZI AICI MAI MULTE DETALII)
Abush: Sunt în șoc și cu privire la această chestiune. Vreau să spun oamenilor că de șapte luni nu vorbesc deloc cu Andreea. Absolut deloc. Am avut conflicte inclusiv din cauza banilor pe care i-am împrumutat și din cauza relației pe care am avut-o în anul 2023, 2-3 luni, și vreau să spun tuturor că nu am nicio legătură cu aceste chestiuni.
CANCAN.RO: Deci nu știi nimic?
Abush: Sunt în șoc cu privire la această informație.
CITEȘTE ȘI – Andreea Bostănică, prima reacție la adresa zvonurilor grave de pe TikTok! Cum s-a filmat în plin Dubai
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.