Accident grav, între două garnituri de metrou, la Timpuri Noi. Care e situația actuală

Accident grav, între două garnituri de metrou, la Timpuri Noi. Care e situația actuală

Haos la stația de metrou Timpuri Noi! Două garnituri de metrou s-au lovit violent. A fost panică printre călătorii bucureșteni. Care este acum situația din subteran?

Marți, 27 februarie 2024, la orele serii, două trenuri de metrou s-au ciocnit în staţia Timpuri Noi din Capitală. Se pare că accidentul din subteran s-a produs după ce o garnitură a intrat pe linia care era deja ocupată. Reprezentanții Metrorex au transmis că până în prezent nu au fost înregistrate victime.

„Confirmăm că a avut loc un incident feroviar la staţia Timpuri Noi, pe care Metrorex deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul şi să dispună măsurile care se impun. Unul dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren ceea ce a produs cuplarea celor două trenuri”, au transmis, marţi, 27 februarie 2024, reprezentanții companiei Metrorex.

Mai mult, oficialii companiei de transport în comun a precizat că în urma accidentului de la Timpuri Noi nu au fost înregistrate victime sau pagume materiale.

„Călătorii au fost debarcaţi în siguranţă şi circulaţia trenurilor a fost reorganizată”, au precizat aceștia.

Citește și: VALENTIN, UN POLIȚIST DIN PITEȘTI, A TRĂIT CEL MAI NĂUCITOR MOMENT DIN VIAȚA SA CÂND A GĂSIT 15.000 DE EURO ÎN MALL. GESTUL SĂU FĂCUT ULTERIOR A STÂRNIT APLAUZELE COMUNITĂȚII

Care e situația actuală la stația de metro Timpuri Noi

În primă fază, Metrorex a transmis că circulația a fost blocată din cauza unei defecțiuni tehnice.

„Vă informăm că, din cauza unei defecțiuni tehnice, între stațiile Timpuri Noi și Mihai Bravu nu se circulă, iar între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu se circulă în sistem pendulă. Revenim cu detalii cât de curând, a fost primul anunț făcut de reprezentanții Metrorex.

Călătorii s-au plâns că nu au fost informați de accident, știind doar că blocajul se datorează unei defecțiuni tehnice.

„Astazi 2 metrouri erau sa se ciocneasca la Timpuri noi, iar Metrorex n-a avut bunul simt sa ne zica sa iesim din metrou, ca nu mai plecam nicaieri. Ni s-a spus doar ca este o defectiune tehnica. 40 de minute irosite din viata mea, dar unii ar zice ca bine ca n-a fost ultima zi.
P.s. pe cei blocati in dristor 2 cand ii scoateti?
P.s.s. pe cei care se duc la tramvai cand ii informati ca statia de la timpuri noi nu e functionala? Sper ca or sa dea de un vatman dragut sa le deschida”, a fost mesajul revoltător postat de o călătoare pe Facebook.

Citește și: VEȘTI IMPORTANTE PENTRU ȘOFERII DIN ROMÂNIA! S-A SCHIMBAT DURATA DE VALABILITATE A PERMISELOR AUTO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta