Accident grav pe A1! Două persoane au decedat, iar un autoturism a luat foc în urma impactului

Un accident grav a avut loc pe autostrada A1, pe sensul de circulație Timișoara-Arad. În urma impactului violent un copil şi un bărbat au decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc joi seara, iar potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, mai multe echipaje de prim-ajutor au fost trimise la faţa locului, între care cele de descarcerare. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT GRAV ÎN PIAȚA CONSTITUȚIEI, DIN CAPITALĂ! UN MOTOCICLIST A INTRAT ÎN PLIN ÎNTR-UN AUTOTURISM)

ISU precizează că au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului, una dintre maşini a luat foc. Cele cinci persoane rănite au fost preluate și duse la spital pentru îngrijiri medicale, printre ele se află şi un copil.

Poliţiştii Biroului de Autostrăzi fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat că circulația este oprită pe autostrada A1, sensul de mers Arad – Nădlac, km 526. Traficul este deviat prin nod rutier Orțișoara pe drum județean și DN 69 Arad – Timișoara.

(VEZI ȘI: UN ȘOFER ÎNCEPĂTOR A PROVOCAT UN ACCIDENT GRAV! O FEMEIE ȘI UN COPIL DE 9 LUNI AU FOST LOVIȚI DE UN AUTOTURISM)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24

O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro

Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Politico: Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat în cinci luni. Scoaterea României din criza politică, misiunea dificilă primită de diplomat
Gandul.ro

Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania