Accident periculos în Iași. O autocisternă încărcată cu motorină a intrat într-o casă aflată pe DN2, în comuna Cristeşti

Accident periculos pe DN2, în județul Iași. O autocisternă încărcată cu motorină a intrat joi într-o casă aflată în comuna Cristeşti. La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratului Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, un echipaj de prim-ajutor şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Iaşi, autotrenul era încărcat cu motorină a intrat într-o casă aflată la intersecţia dintre DN2 cu DN 15B, spre Târgu Neamţ.

„De la Paşcani la locul accidentului s-au deplasat 12 subofiţeri şi un ofiţer cu mai multe autospeciale. De la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Paşcani s-a deplasat o ambulanţă cu medic şi a fost alertat şi Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din Cristeşti. În urma accidentului, şoferul a fost încarcerat. El este conştient şi are multiple traumatisme. Victima, în vârstă de 59 de ani, a fost extrasă şi predată echipajului Ambulanţei cu medic. În prezent, poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cauzele accidentului”, a declarat Georgică Onofreiasa din cadrul ISU Iaşi.

CITEȘTE ȘI: Grav accident feroviar, în Bacău, cu trei victime, dintre care doi copii. FOTO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro

O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24

„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24

EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania