Această companie din Belgia a stârnit controverse după ce le-a implantat angajaţilor microcipuri!

Știri
Această companie din Belgia a stârnit controverse după ce le-a implantat angajaţilor microcipuri!

Desprinse parcă din filme SF, aceste imagini sunt cât se poate de reale. Acest bărbat tocmai a deschis încuietoarea electronică a unei uşi doar prin apropierea palmei de un senzor. Asta pentru că i-a fost introdus un cip în mână. Este unul dintre cei opt angajaţi ai unei firme IT din Belgia care au acceptat să schimbe obişnuita legitimaţie de serviciu cu un dispozitiv electronic introdus direct în corp. Dries van Craen, angajat: „Pot să îmi pornesc calculatorul doar scanându-mi implantul. Îmi pot consulta direct întâlnirile programate astăzi şi lista de sarcini.”

Cipul este de mărimea unui bob de orez şi este implantat între degetul mare şi arătător. Conţine numele şi prenumele angajatului, precum şi numărul său de telefon. Dar poate stoca şi alte informaţii care pot fi accesate fie de pe calculator, fie prin intermediul telefonului mobil. Faptul că dispozitivul este permanent activ ridică însă o problemă de etică, spun activiştii belgieni.

Alexis Deswaef, preşedintele Ligii pentru Drepturile Omului din Belgia: „Angajatorul are posibilitatea să monitorizeze sosirea şi plecarea salariaţilor, timpul petrecut în afara biroului. Într-un final, se pot întocmi rapoarte despre randamentul unui anumit angajat.”

Cu alte cuvinte, patronul ştie tot timpul ce face angajatul său şi asta poate duce la derapaje periculoase, spun apărătorii drepturilor omului. Totuşi, implantul electronic nu este o noutate. În Europa este folosit de cel puţin 10 ani în diverse scopuri, iar în Statele Unite există chiar şi un program de microcipare a bolnavilor de Alzheimer, notează Digi24.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani