Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a ajuns la locuinţa actriţei, care se află în stare gravă. Medicii urmează să stabilească dacă actriţa necesită transportul la spital.
UPDATE: Starea de sănătate a Cristinei Stamate s-a ameliorat. Actriţa a fost stabilizată de către medici, după ce i-a fost administrat tratamentul necesar. Aceasta va rămâne sub supravegherea cadrelor medicale
Alis Grasu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, a declarat pentru Libertatea că artista avea tensiune scăzută, era deshidratată şi leşinase.
La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă SMURD de tip C, cu medic. Actriţa a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală.
A suferise cu mai mult timp în urmă un accident vascular cerebral.