Silviu Enache, unul dintre elevii care se afla în microbuz în momentul accidentului de la Braşov, a povestit că a văzut manevra şoferului de a evita coliziunea înainte de a intra în parapet. Tânărul a spus că se află în stare de şoc deoarece în momentul în care microbuzul a scăpat de sub controlul şoferului, a crezut că va muri.
”Am văzut manevra şoferului de a evita coliziunea si apoi a intrat în parapet. Avea undeva la 60-70 la oră”, a spus tânărul. Silviu Enache a explicat că mergeau la Arad la un spectacol şi că erau însoţiţi de doi profesori. Au plecat din Iaşi la ora 5 şi un sfert, cu doi şoferi, şi în drumul spre Arad microbuzul a mai oprit şi totul a fost în regulă. „Ne-am oprit. Apoi am continuat drumul. Totul era în regulă, şi când să coborâm acea vale, totul a scăpat de sub control. Am văzut că domnul şofer a încercat să tragă frâna de motor, după a tras cu disperare frâna si a intrat direct în parapet. Eram pe scaune. Cand s-a produs accidentul, am ieşit toţi pe geam, sub autocar”, a spus tânărul, potrivit digi24.ro. Potrivit primelor informaţii, au murit patru persoane şi alte 22 sunt rănite. Unul dintre decedaţi este un copil, ceilalţi trei sunt adulţi.