BOR cere autorităţilor să se implice în cazul unor copii adoptaţi de o familie gay

Știri
BOR cere autorităţilor să se implice în cazul unor copii adoptaţi de o familie gay

„Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia de români Florin Barbu şi Claudia Racolta, stabilită la Londra, ai cărei copii, Diana (8 ani) şi Andy (5 ani), au fost încredinţaţi prin decizia instanţei unui cuplu britanic homosexual“, se arată într-un comunicat de presă.

Biserica susţine constant familia tradiţională ca fiind cadrul natural pentru naşterea, creşterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor morale fundamentale. Ca urmare, considerăm că familia de români trebuie susţinută pentru a fi respectat dreptul celor doi copii minori de a fi împreună cu părinţii lor naturali.

În acest sens, soluţia de protecţie aleasă de autorităţile britanice contravineConvenţiei cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin legea 18/1990. Astfel, potrivit articolului 20, alin. 3: “În alegerea uneia dintre aceste soluţii (de protecţie – n.n.) este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică”.

Patriarhia Română face un apel către Statul român de a solicita autorităţilor britanice reanalizarea cazului şi identificarea unei soluţii care să ţină cont de dreptul fundamental al celor doi copii minori de a fi crescuţi şi educaţi în familia lor naturală, scriu cei de la ştiripesurse.ro.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În ce și-a găsit refugiul Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce obișnuiește să facă vedeta săptămânal
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În ce și-a găsit refugiul Mihaela Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner și a mamei sale. Ce obișnuiește să facă vedeta săptămânal
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Click.ro
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Digi 24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Digi24
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Lista țărilor în care DIICOT a verificat urma banilor în dosarul „Călin Georgescu”. Anchetatorii străini l-au avut în vizor pe candidatul la prezidențialele din 2024 – SURSE
Gandul.ro
Lista țărilor în care DIICOT a verificat urma banilor în dosarul „Călin Georgescu”. Anchetatorii străini l-au avut în vizor pe candidatul la prezidențialele din 2024 – SURSE
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!