Fostul premier Victor Ponta, care este şi candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor, a afirmat marţi seara că îi ajută pe cei de la PRU pentru că acest partid are curajul să spună ceea ce social-democraţii gândesc, dar nu spun pentru că ar fi "timizi".
„Eu nu am fost (de acord să îmi folosească imaginea – n.r.), dar îi ajut. Spre deosebire de Cioloş, care a fost de acord şi nu îi ajută, eu nu am fost de acord, dar pe ei îi ajut, pe PRU. Şi eu cred că PRU, dacă intră în Parlament, o să sprijine guvernul PSD. Ştiţi de ce îi ajut? Pentru că cei de la PRU, în ultimul timp, au început să spună tot ce gândim şi noi, dar nu avem curaj să spunem. Că şi noi, pesediştii, tot cam aşa gândim despre faptul că mai vrem şi noi să ne conducem singuri ţara, să nu ne mai spună tot timpul cineva de la Bruxelles. Dar noi nu avem curaj să spunem, pentru că noi suntem un partid mai timid, şi atunci ne place că cei de la PRU spun ce gândim noi şi noi nu avem curaj să spunem”, a declarat Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres. (Gabriel Niculescu)