Facebook nu mai funcţionează la parametri normali în versiunea desktop pentru un număr mare de utilizatori după ce tehnologia anti-spam a companiei s-a defectat.
Problemele au început luni, dar continuă şi marţi. Foarte mulţi utilizatori nu pot vedea conţinutul din fluxul general (News Feed), iar alţii nu pot publica conţinut nou pe reţeaua de socializare online. Potrivit Go 4IT, sunt afectate şi butoanele de Share de pe alte site-uri, care le au implementate. Un reprezentant al Facebook a spus că erorile sunt cauzate de o defecţiune a unuia dintre filtrele anti-spam. Rolul acestuia este acela de a împiedica distribuirea de programe dăunătoare prin intermediul Facebook. Rezolvarea problemei ar putea dura, în cel mai rău caz, câteva zile.