Fiul lui DAN ADAMESCU, eliberat pe cauţiune. Este obligat să poarte o brăţară de localizare

Știri
Fiul lui DAN ADAMESCU, eliberat pe cauţiune. Este obligat să poarte o brăţară de localizare
Alexander, fiul lui Dan Adamescu

De asemenea, autorităţile din Marea Britanie i-au reţinut paşaportul, dar şi paşapoartele membrilor săi de familie, potrivit news.ro. De asemenea, instanţa a stabilit un termen intermediar pe 20 septembrie în care vor fi făcute audieri preliminare, iar termenul pentru audierea completă şi dezbaterea cererii de extrădare va fi pe 23 septembrie. Decizia instanţei a fost luată la aproximativ 24 de ore după ce poliţiştii londonezi l-au ridicat pe Alexander Adamescu, în timpul unei conferinţe legate de abuzul autorităţilor române prin emiterea mandatelor de arestare preventivă. În 26 mai, instanţa supremă a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, în dosarul în care este acuzat că, împreună cu tatăl său a dat mită 15.000 de euro şi 23.000 de lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.


 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video