Potrivit apropiaţilor femeii, aceasta este disperată şi nu ştie ce să mai facă. ”Încearcă din răsputeri să găsească bani ca să meargă în Germania să-şi vadă fiica, este distrusă pentru că nu reuşeşte. Plânge în fiecare zi şi se roagă pentru ca Ioana să se facă bine”, au declarat cunoscuţii femeii pentru CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România. Potrivit acestora, starea Ioanei este neschimbată. ”Este tot în comă, nu sunt semne că şi-ar reveni, iar asta o distruge pe mama ei. Graţiela nu ştie ce să mai facă, îşi iubeşte enorm fiica, vrea să fie lângă ea. Dacă ar face rost de 500 de euro, acum s-ar urca în maşină şi ar pleca în Germania. Îi trebuie doar bani de transport, nu are nevoie de cazare, poate să doarmă în maşină aşa cum a mai făcut-o. Posibilităţile financiare sunt limitate, trebuie să aibă grijă şi de nepoţelul ei la care ţine foarte mult”, au mai spus apropiaţii femeii.

Ioana Condea a fost bătută cu bestialitate de un proxenet în 2014, iar de atunci se află în comă într-un spital din Germania. Tânăra, care are un copil, se află în continuare în stare gravă, medicii fac tot posibilul să o salveze, însă tratamentul costă foarte mult, iar resursele financiare ale familiei sunt limitate.