Noi măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă au fost adoptate astăzi de Guvern, acestea vizând persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorii, dar şi românii din diaspora. Printre acestea se află şi un proiect care prevede acordarea unei prime de instalare de 12.500 de lei pentru şomerii care îşi găsesc loc de muncă la o distanţă de cel puţin 50 de kilometri de casp şi îşi schimbă domiciliul din această cauză, scrie RomâniaTV.
Noul pachet reprezintă concretizarea demersurilor, asumate la începutul mandatului, prin care fonduri europene şi cele de la bugetul de stat sunt îmbinate şi direcţionate, în mod coerent, pentru susţinerea măsurilor active de ocupare. Practic, aceste măsuri au fost regândite şi includ mai multe categorii de beneficiari, astfel încât să aibă efecte reale în piaţă. Între măsurile concrete incluse în noul pachet se găsesc măsuri active destinate ocupării ce încurajează mobilitatea lucrătorilor prin acordarea unor prime (de activare, de încadrare sau de instalare) sau decontarea navetei. Spre exemplu, şomerii care decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajaţi, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei. Finanţarea acestor măsuri active se va face, pentru prima dată, din fonduri externe nerambursabile şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat:
a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;
b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoţite de membrii familiei care îşi schimbă domiciliul;
c) în cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;
d) în situaţia în care persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autorităţile publice locale sau centrale, locuinţă de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de: 3.500 lei pentru situaţiile prevăzute la punctele a) şi c); 6.500 lei pentru situaţia prevăzută la punctul b).