Un nou scandal în emisiunea Mireasa, după gala de astăzi! Telespectatorii s-au arătat nemulțumiți de faptul că Amalia a primit titlul de fata săptămânii, iar cuplul îndrăgit Liliana și Teo nu se află absolut deloc în clasament. Fanii emisiunii de la Antena 1 au dus conflictul la un alt nivel și au făcut un apel către persoanele care au i-au votat pe cei doi. Află, în articol, toate detaliile!
Vineri, 23 mai, a avut loc gala din această săptămână a emisiunii Mireasa. În ceea ce le privește pe fete Amalia, Roxana și Maria s-au clasat pe primele 3 poziții. La băieți, primii trei concurenți din clasament au fost Cristian, Andi și Ștefan. Topul nu a fost motiv de bucurie pentru toată lumea.
Emisiunea Mireasa se află în mijlocul unui nou scandal, potrivit informațiilor făcute publice de pagina de Instagram Viperele Vesele. În postare se arată că voturile au fost măsluite pentru că Liliana nu se regăsește în clasament, deși este foarte apreciată.
Sursa menționată mai sus a susținut că acest incident este o gravă insultă la adresa telespectatorilor. Potrivit detaliilor făcute publice, în toate sondajele publice, Amalia nu are niciun vot, însă a ieșit favorita săptămânii.
„Producătorii emisiunii Mireasa și-au bătut joc de telespectatori și au furat fără rușine voturile Lilianei! În toate sondajele publice, cu mii de respondenți, Liliana este favorita publicului, dar în emisiune este ștearsă complet din top.
Cum este posibil ca o concurentă, în speță, Amalia, cu 0% susținere în sondaje să fie declarată Mireasa săptămânii, iar cei mai apreciați, Liliana și Teo, să fie eliminați complet din clasament?
Aceasta nu este greșeală. Este înșelăciune în formă continuată. O manipulare grosolană a voturilor, o insultă la adresa publicului și o încălcare a oricărei reguli de bun-simț și corectitudine”, se arată în mesajul paginii de Instagram Viperele Vesele.

De asemenea, pagina de Instagram menționată anterior a făcut apel public la telespectatorii emisiunii Mireasa să acționeze în instanță, dacă au votat cuplul Liliana – Teo, iar mesajele lor nu au fost luate în considerare.
„Facem apel public: toți cei care au votat prin SMS pentru Liliana și Teo mergeți și depuneți plângere penală pentru înșelăciune împotriva producătorilor emisiunii Mireasa. Este dreptul vostru legal! Nu mai tăcem, nu mai acceptăm!”, a mai transmis sursa preciztă mai sus.