Adrian Nartea, la un pas de moarte! Actorul a fost diagnosticat cu o boală gravă: „Acum dacă stau să mă gândesc, încep să plâng”

Adrian Nartea este unul dintre cei mai apreciați actori din România. Deși a avut un succes răsunător pe podium, nu a “bătut palma” cu lumea modellingului, ci s-a îndreptat către actorie, acolo unde și-a arătat talentul în mai multe producții românești. Recent, în cadrul unui interviu, acesta a vorbit despre un moment extrem de greu în care era să își piardă viața. 

Are o carieră de succes și o familie minunată și ai crede că nimic rău nu s-a întâmplat vreodată în viața sa. Din nefericire însă, în urmă cu șase ani, Adrian Nartea a fost foarte aproape să își piardă viața din cauza unei tumori pe creier. Actorul a descoperit această problemă, după ce s-a dus la o banală consultație la ORL din cauza unei urechi înfundate.

CITEȘTE ȘI: ADRIAN NARTEA, ÎNGRIJORAT DE CE VA ÎNFRUNTA CÂND FIICELE ÎN LUME VOR PLECA: “O SĂ-MI PUN POZA PE LENJERIE!”

Medicul i-a spus că de vină este o deviație de sept, iar mama actorului a insistat ca acesta să facă și un consult RMN. În urma acestuia, bărbatul a fost diagnosticat cu o tumoare care intra 3 cm în creier și care i-ar fi putut fi fatală.

Adrian Nartea: „Acum dacă stau să mă gândesc, încep să plâng”

După ce a aflat cu ce probleme se confruntă, Adrian Nartea nu a stat prea mult pe gânduri și a plecat în Franța pentru a se opera. După intervenție, actorul a fost vizitat de soție și de fiica sa, iar atunci a avut loc un moment extrem de emoționant pe care actorul nu îl va uita niciodată.

„Au fost momente grele. Am avut și experiență din astea mai mistică. Dar cel mai important lucru este că au venit la mine soția, Alina, și Mara, care avea 2 ani atunci, și în momentul în care am văzut-o….m-a umplut cu totul. Cea mică se uita la mine și nu avea nicio treabă. Aveam capul cât banița. Ne-am jucat în continuare, a înțeles. Abia după vreo săptămână s-a uitat la mine și a întrebat dacă mă doare. Acela a fost un moment…și acum dacă stau să mă gândesc, încep să plâng”, a povestit Adrian Nartea în cadrul unei emisiuni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!