Agent de la Penitenciarul Poarta Albă, reţinut pentru luare de mită. Comunicatul oficial

Publicat: 29/05/2020 | 12:18
Agent de la Penitenciarul Poarta Albă, reţinut pentru luare de mită. Comunicatul oficial

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a anunțat că Florin Croitoru, un agent de la Penitenciarul Poarta Albă, a fost reţinut pentru luare de mită în formă continuată. În perioada februarie-aprilie 2020 a solicitat şi a primit prin intermediar mai multe bunuri, printre care trening, pantofi sau parfum, pentru a crea un regim preferenţial de muncă pentru un deţinut.

VEZI AICI: ALȚI TREI ANGAJAȚI AI PENITENCIARULUI JILAVA, CONFIRMAȚI CU COVID-19. DEOCAMDATĂ, NICIUN DEȚINUT NU A FOST CONTAMINAT

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, vineri, procurorii au făcut mai multe percheziţii şi i-au reţinut pe Florin Croitoru, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secţia Exterioară Valu lui Traian, pentru luare de mită în formă continuată, şi a unui bărbat, fără calităţi oficiale, pentru complicitate la luare de mită în formă continuată.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, că în perioada februarie – aprilie 2020, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secţia Exterioară Valu lui Traian, i-a solicitat unui martor, deţinut în unitatea sus-menţionată, şi ulterior a primit în numele acestuia, prin intermediar, aproximativ 60 de pachete ţigarete, o pereche de papuci, suma de 500 lei, şi apoi, în aceeaşi perioadă de timp, a mai solicitat şi a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi – şi un parfum, toate acestea pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe deţinut şi să-i creeze un regim preferenţial de muncă”, se arată în comunicat.

LEGE. Cresc salariile bugetarilor. Care sunt angajații care vor primi bani în plus, de la 1 iulie

Sursa citată a menţionat că, în caz contrar, agentul de penitenciare Florin Croitoru îi îngreuna voit situaţia deţinutului, selecţionându-l să-şi desfăşoare activitatea la ghena de gunoi.

Miza incredibilă: 500 lei!

Procurorii au precizat că celălalt bărbat cercetat în dosar, intermediarul lui Florin Croitoru, a primit, în 4 martie, suma de 500 de lei pe care agentul de penitenciare i-o solicitase anterior martorului, cunoscând că această sumă este primită de angajatul Penitenciarului Poarta Albă pentru a nu-l scoate la munci grele pe deţinut.

NU RATA: PENITENCIARUL JILAVA SE AFLĂ APROAPE DE O CATASTROFĂ SIMILARĂ CU SUCEAVA. GARDIANUL INFECTAT CU COVID-19 AR FI INTRAT ÎN CONTACT CU APROAPE 500 DE DEȚINUȚI

De asemenea, în 10 aprilie, bărbatul respectiv a primit, tot în numele lui Florin Croitoru, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi – şi un parfum, cu aceeaşi motivaţie.

În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale şi al Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Constanţa, şi al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor – Penitenciarul Poarta Albă.

Citește și...