Agent de la Poliţia Locală, rupt de beat pe străzile din Constanţa. Omul abia se poate ţine pe picioare. VIDEO

Scene halucinante au fost surprinse pe străzile din Constanţa. Un polițist local rupt de beat, în uniformă, care abia se putea ține pe picioare, a fost filmat de trecători.

Aflat în stare avansată de ebrietate, poliţistul local a fost surprins în timp ce-şi menţine cu greu echilibrul, iar la un moment dat chiar cade. S-a ridicat cu greu, ajutat de un bărbat, pentru ca apoi să cadă pe pragul unei uși din autogara nord Constanța, potrivit observator.tv

https://www.facebook.com/andreimarianmihai/videos/391774545072441/

Imaginile cu spectacolul oferit de agentul de la Locală au fost publicate pe Facebook.

Primarul Cornel Cocoș a aflat despre isprava polițistului despre care pune că, deşi agentul era în timpul liber, acesta va trebui să dea socoteală pentru fapta sa în faţa Comisiei de Disciplină a primăriei.

Agentul în varstă de 45 de ani este din Constanța și face naveta la Cobadin. În urmă cu trei luni s-ar fi transferat de la Băneasa, la Cobadin, pentru a fi mai aproape de Constanța. Acum, bărbatul riscă să își piardă locul de muncă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24

Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania