ALERTĂ! Bacteria ucigașă se poate răspândi în spitalele din lumea întreagă

ALERTĂ! Bacteria ucigașă se poate răspândi în spitalele din lumea întreagă
Staphylococcus epidermidis Bacteria. SEM X2660 Sursa foto: Getty Images

Alertă la nivelul comunității medicale mondiale după ce oameni de știință de la Universitatea din Melbourne au descoperit trei variante ale unei bacterii multirezistente în eșantioane provenind din nu mai puțin de zece țări, inclusiv europene. Aceste tulpini, susțin specialiștii respectivi, nu pot fi controlate cu niciun medicament existent pe piață în momentul acesta.

Despre ce este vorba? Bacteria, numită Staphylococcus epidermidis este prezentă pe pielea omului, în mod natural. Iar persoanele în vârstă sunt cele mai vurnerabile, susține Ben Howden, directorul Unităţii de Diagnostic Microbiologic al Laboratorului de Sănătate Publică de la Institutul Doherty al Universităţii din Melbourne.

Bacteria, Staphylococcus epidermidis, un stafilococ alb, este legată de Staphylococcus aureus, o specie mult mai cunoscută şi mortală. Dacă există şi riscul de mortalitate, el se referă „în general la pacieţii care sunt deja foarte bolnavi în spital”, spune Ben Howden. Totuşi, acest lucru poate fi „destul de dificil de eradicat” iar „infecţiile pot fi grave”, a mai explicat cercetătorul.

Cercetătorii australieni au analizat toate probele avute la dispoziție și au reușit să obţină ceea ce ei au denumit deja o „imagine globală”. Totodată,  aceștia au descoperit și că că bacteriile ar fi „prezente în multe ţări şi multe instituţii spitaliceşti din întreaga lume”.

Bacteria se poate răspândi foarte rapid

Cercetătorii consideră că această bacterie se poate răspândi foarte rapid, iar cauza o constituie utilizarea deosebit de frecventă și ridicată a antibioticelor în unitățile de terapie intensivă. Acolo, pacienții sunt foarte bolnavi, iar antiinfecțioasele cele mai puternice sunt prescrise în mod regulat.

Studiul a fost publicat în revista Nature Microbiology. Nevoia de a înțelege mai bine bacteriile este acerbă, iar modul în care acestea se răspândesc trebuie cercetat cu mare atenție în perioada imediat următoare.

”Nu există nicio indoială că rezistenţa la antibiotice este unul dintre cele mai mari pericole care pândesc spitalele din intreaga lume”, conchide Ben Howden, citat de Le Parisien.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!