Alertă în România! Elena a dispărut fără urmă. Cine o vede, să sune la 112

Alertă în România! Elena a dispărut fără urmă. Cine o vede, să sune la 112

Autoritățile din România sunt în alertă! Elena Chirea, o tânără în vârstă de 19 de ani, a dispărut fără urmă joi, 24 octombrie. Aceasta ar fi plecat de acasă și nu s-a mai întors. Poliția nu a reușit să o găsească până acum și a cerut ajutorul cetățenilor. Așadar, cine o vede, este rugat să sune la 112!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunțat că Elena Chirea, o tânără de 19 ani din localitatea Ostrov, cu domiciliu în Lipniţa, județul Constanța, a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors până în prezent. Semnalmentele sale sunt: înălțime – 170 de centimetri, greutate – 65 de kilograme, păr – negru, ochi – căprui.

„La data de 25 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Chirea Elena, de 19 ani, din comuna Lipnița, județul Constanța. La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a reveni până în prezent. Chirea Elena are 1,70 m înălțime, 65 de kilograme, păr negru, ochi căprui. La data plecării voluntare era îmbrăcată cu pantaloni gri, hanorac alb și purta papuci de culoare albă.”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Citește și: Alertă în România! Un copil de 13 ani a dispărut în timpul unei excursii cu clasa

Ce trebuie să faci dacă o vezi pe Elena Chirea

Autoritățile române au dreptul de a solicita sprijinul cetățenilor în cazul în care nu reușesc să găsească o persoană dispărută. Dacă o vede cineva sau are informații despre Elena Chirea, are obligația de a suna de urgență la 112.

De asemenea, oamenii pot merge la cea mai apropiată secție de Poliție pentru a raporta toate detaliile sau să contacteze Dispeceratul I.P.J. Constanța. Numărul de telefon este următorul: 0241.611.364.

„Polițiștii care desfășoară activitatea de căutare a unei persoane dispărute au dreptul de a prelucra date și informații necesare găsirii persoanei respective, obținute din surse accesibile publicului.

(1) În scopul obținerii sprijinului populației pentru găsirea persoanelor dispărute, organele de poliție au dreptul de a face publice informațiile prevăzute în secțiunea publică a bazei de date privind persoane dispărute prin următoarele mijloace:

a) site-ul propriu de internet sau alte forme de comunicare online;

b) mass-media centrală și locală, audio-video sau scrisă;

c) campanii de informare;

d) diseminarea către persoanele partenere.”, arată art. 27.

Citește și: Petrică Baicu, un tânăr de 24 de ani, a fost dat dispărut în Germania în urmă cu 2 luni. Ireal unde a fost găsit, acum, în octombrie 2024

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!