Acasă » Știri » Alex Bodi a rupt norma la Monaco! Imagini virale cu noua iubită și bolidul Ferrari

Alex Bodi a rupt norma la Monaco! Imagini virale cu noua iubită și bolidul Ferrari

De: Denisa Iordache 20/06/2025 | 13:39
Alex Bodi/ Sursa foto: Instagram

Monaco, lux, opulență și… Alex Bodi. Afaceristul român a dat din nou lovitura și a atras toate privirile cu noua sa parteneră, dar și cu bolidul de lux marca Ferrari. Deși a preferat să fie mai discret în legătură cu viața lui amoroasă, musculosul a fost ”prins” în fapt alături de noua sa cucerire, iar camerele de filmat au fost ațintite asupra lor.

Recent, pe o pagină de TikTok celebră pentru conținutul ei exclusivist cu lifestyle de Monaco, cum ar fi mașini de sute de mii de euro și ținute de red carpet, Alex Bodi a apărut în două clipuri care au făcut instant valuri pe rețele.

CITEȘTE ȘI: Decizia luată de Alex Bodi, după scandalurile cu fosta soție și Alexa & Tamaș! Abia așa îi stă bine ”musculosului”!

Alex Bodi a rupt norma la Monaco

În primul TikTok, filmat în timpul zilei, Bodi este surprins alături de iubita lui, o domnișoară extrem de rafinată. Apariția acesteia într-o rochie scurtă, albă, la care a adăugat cu o geantă de brand, a furat toate privirile. Alex Bodi și frumoasa șatenă se întorceau de la o ședință intensă de shopping, dovadă stau pungile proeminente de la brandul Hermes pe care Bodi le-a așezat atent în bolidul de lux marca Ferrari. E clar! Afaceristul își răsfață iubita așa cum știe el mai bine, chiar dacă relația lor este încă la început.

Atenția nu s-a oprit aici! Cei doi au mai apărut într-un video postat de pagina menționată. În cea de-a doua filmare, pe timp de seară, cei doi au coborât din mașină și au oferit senzația unui cuplu perfect. Șatena lui Bodi a optat pentru o rochie neagră, lungă, care i-a pus formele în evidență, perfectă pentru o ieșire de seară.

Deși Bodi a fost rezervat și nu a oferit prea multe detalii despre identitatea iubitei sale, confirmând doar numele acesteia în emisiunea Dan Diaconescu Direct, imaginile vorbesc de la sine. Cei doi radiază împreună, iar relația devine din ce în ce mai serioasă!

CITEȘTE ȘI: Cine este Anca, noua iubită a lui Alex Bodi? “Acum sunt liniștit”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×