Alex Velea i-a trimis un selfie incendiar Antoniei, iar ea l-a făcut public. Privirile tuturor „au aterizat” în zona intimă a artistului. S-a văzut tot

Antonia şi Alex Velea sunt unul dintre cele mai apreciare cupluri din showbizul autohton

Antonia este una dintre cele mai sexy cântărețe din România. Este foarte frumoasă și dorită de mulți bărbați. Vedeta are o relație de mulți ani cu Alex Velea. Aristul petrece foarte mult timp la sala de forță pentru a se menține în formă maximă.

Recent, Alex Velea s-a fotografiat după o serie de exerciții. Și-a făcut un selfie și, fără să stea pe gânduri, i-a trimis imaginea iubitei sale, Antonia. Artista nu a ezitat și a postat poza pe o rețea de socializare. Fără să ia în calcul faptul că fanele cântărețului vor fi puse pe jar.

Toate au analizat cu atenție mușchii bine sculptați la sală de Alex Velea, dar privirile „au zăbovit” în zona intimă, dat fiind pantalonii mulați pe care îi purta iubitul Antoniei în sala de forță.

Antonia nu a rămas nici ea datoare. Chiar dacă a fost extrem de ocupată cu proiectele în care este implicată, artista și-a făcut timp să posteze poze sexy făcute în timpul unor ședințe. Iar seara a ajuns acasă și a petrecut timp cu băieții. S-a pozat cu Dominic și a făcut publică imaginea.

Antonia, relație cu Alex Velea

Antonia este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Ea s-a născut pe 12 aprilie 1989 și formează un cuplu cu Alex Velea de câțiva ani buni. Ei au împreună doi băieți. Dominic a venit pe lume în 27 decembrie 2014, în ziua de Sf. Ştefan. La aproape doi ani distanţă, s-a născut al doilea copil al cuplului. Fratele mai mic al lui Dominic a venit pe lume pe 7 decembrie 2016. El a primit numele Akim Alexandru. Cântăreaţa mai are o fiică, pe Maya, din căsnicia cu Vincenzo Castellano. Pentru custodia fetei, cei doi foşti ce ceartă de câţiva ani. Maya Rosaria Castellano s-a născut pe 28 august 2010. În prezent, ea locuieşte în Italia alături de bunicii lui Vincenzo.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare