Alina Ceușan și-a pus silicoane! Chiar vedeta a făcut anunțul

Alina Ceușan a dat vestea pe Instagram: și-a pus silicoane și este în culmea fericirii. Ba chiar și-a prezentat implanturile fanilor ei care o urmăresc pas cu pas.

Mai multe intervenții estetice i-au modelat chipul și trupul Alinei, în decursul anilor, iar acum a pus cireașa pe tort, silicoanele! Și le-a prezentat, fericită, într-un clip, la scurt timp după intervenție.

Alina Ceușan s-a remarcat la Asia Express

Alina Ceușan devenea celebră odată cu participarea la Asia Express. Are, acum, sute de mii de fani și pe Instagram, acolo unde ea pozează ținute și unde creează conținut. De altfel, este unul dintre cei mai apreciați influenceri din România. Puțini sunt însă, cei care știu cum arăta ea în urmă cu ceva timp. Alina a apelat la ajutorul medicului estetician, modelându-și nasul și trecând printr-o rinoplastie. (CITEȘTE ȘI: ANTONIA ȘI ALINA CEUȘAN, FILMATE ÎN IPOSTAZE CA-N FILMELE PENTRU ADULȚI ÎN CEL MAI NOU CLIP AL CÂNTĂREȚEI! S-AU ATINS PASIONAL ÎN ZONE INTIME ȘI AU FLIRTAT UNA CU CEALALTĂ | VIDEO)

Chiar vedeta avea să explice cum au decurs lucrurile. „Mi-am dorit de foarte mult timp să fac această intervenție. A fost un complex de-al meu de care mă bucur că am scăpat. Pur și simplu nu mă simțeam bine cu nasul meu. Era un nas care nu era deloc feminin după cum a spus și domnul doctor. Am intrat în operație, m-am pus pe masă, m-au adormit și nu îmi amintesc absolut nimic. Sincer, toată treab aasta mi s-a părut ca un vis”, a spus Alina Ceușan într-un video pe Youtube.

Alina Ceușan a devenit pentru prima oară mamă

Alina Ceușan devenea mamaă pentru prima dată anul trecut. Băiețelul  a venit pe lume, după 12 ore de travaliu, iar vedeta s-a lăsat fotografiată în momentul în care asistentele i l-au pus în brațe. Avea să postezeapoi un mesaj emoționant. „O să creștem un bărbat așa cum trebuie, puternic pentru cei din jurul lui, dar sensibil la ce-i aruncă viața-n cale, hotărât să ajungă unde își propune, dar înțelegător cu oamenii, practic în viziune, dar visător când vede o pasăre pe cer, în zilele de vacanță. Așa îl văd”, spunea Alina.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!