Am făcut calculul! Câte ore trebuie să aștepți pentru a te urca la volan, în funcție de ce ai băut: bere, vin sau tărie

Am făcut calculul! Câte ore trebuie să aștepți pentru a te urca la volan, în funcție de ce ai băut: bere, vin sau tărie
Câte ore trebuie să aștepți pentru a te urca la volan, în funcție de băutura alcoolică pe care ai consumat-o

În România, consumul de alcool la volan se pedepsește prin lege, indiferent de valoarea pe care o va indica aparatul etilotest. Este necesar ca un conducător auto să aibă o valoare negativă (0 – zero), atunci când conduce. Șoferii care consumă alcool și urcă la volan pun propria viață și a celor din jur în pericol. Însă, dacă o persoană a consumat băuturi alcoolice și dorește să conducă, trebuie să aștepte ore întregi până să urce la volan. De aceea, mai jos, în articol, veți descoperi câte ore trebuie să așteptați pentru a urca la volan, în funcție de băutura consumată – bere, vin sau tărie. Iată detaliile!

Spre deosebire de alte state, în România consumul de alcool la volan nu este permis. De exemplu, potrivit legii, persoanele care consumă băuturi alcoolice și urcă la volan sunt sancționate potrivit art. 102 alin. (3) din O.U.G. 195/2002. Toleranța este 0 (zero). De aceea, șoferii prinși băuți la volan vor fi sancționați cu amendă, așa cum se prevede în clasa a IV-a de sancțuni. De altfel, li se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Ce arată legea?

Avem următoarele date, potrivit legii – Art. 102 Răspunderea contravenţională – Ordonanţă de urgenţă 195/2002.

„(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;

b) conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român;

c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;

d) nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 35 alin. (3);

e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”, se arată în lege.

Însă, câte ore trebuie să aștepți pentru a te urca la volan, în funcție de ce ai băut: bere, vin sau tărie? Detaliile se regăsesc, în articol, în continuare.

Vezi și AI BĂUT ȘI TREBUIE SĂ TE URCI LA VOLAN? TRUCUL SIMPLU PENTRU A ELIMINA ALCOOLUL REPETE DIN ORGANISM

Câte ore trebuie să aștepți pentru a te urca la volan, în funcție de ce ai băut: bere, vin sau tărie?

Te-ai întrebat vreodată când te poți urca la volan, după ce ai consumat o anumită băutură alcoolică? Există câteva informații legate de timpul în care iese alcoolemia din sânge, după ce au fost consumate băuturile. În acest sens, câte ore trebuie să aștepți pentru a te urca la volan?

De exemplu, după ce s-a consumat un litru de vin, alcoolemia se elimină între 7 și 9 ore. În cazul persoanelor care consumă o bere (500 ml), alcoolemia se elimină în 2 ore. În cazul consumului a 100 ml de lichior, alcoolemia va fi eliminată în 3 ore și 10 minute. De altfel, 100 ml de palincă se va elimina în 4 ore și 10 minute.

Citește și CE SE ÎNTÂMPLĂ, DE FAPT, DACĂ BEI 10 BERI ÎN FIECARE ZI. ACEST TÂNĂR A CONSUMAT 2.000 DE HALBE ÎN 200 DE ZILE CONSECUTIVE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!